ANRE vrea să cumpere o tabletă interactivă şi softul aferent cu 28.000 de euro

Investiţiile în reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă nu se justifică financiar, iar subiectul este extrem de sensibil şi din punct de vedere politic, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments şi manager de Fond, Fondul Proprietatea. 
Economica.net - mie, 04 sept. 2019, 12:54
ANRE vrea să cumpere o tabletă interactivă şi softul aferent cu 28.000 de euro

„Investirea în reactoarele 3 şi 4 nu are sens din punct de vedere financiar sub nicio formă. În al doilea rând, faptul că partenerul chinez acum face obiectul unor sancţiuni în Statele Unite ar face ca acest subiect să fie extrem de sensibil din punct de vedere politic pentru Nuclearelectrica şi continuarea acestei acţiuni având în vedere alianţele”, a spus Johan Meyer, întrebat despre realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.

El a afirmat că la un moment dat reactorul 1 va trebui modernizat, pentru că acesta este planul societăţii, şi va trebui bugetat în consecinţă.

Oficialii Ministerului Energiei şi cei ai companiei chineze CGN au semnat în primăvara acestui an acordul investitorilor pentru proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, ceea ce va permite înfiinţarea unei companii de proiect şi demararea efectivă a construcţiei în următorii doi-trei ani, a declarat, atunci, ministrul Energiei, Anton Anton.

E o zi foarte importantă, din punctul meu de vedere. Ce s-a semnat aici sub ochii noştri nu e o etapă formală a unui proces lung şi greu, ci primul semnal concret în direcţia construirii celor două reactoare. Primul pas după 14 ani de dorinţe şi patru ani de negocieri cu partenerii chinezi, care au fost selectaţi în urma unui proces legal în 2014″, spunea Anton.

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...