ANRM: Marea Neagră românească are rezerve de 200 de miliarde de metri cubi de gaze

Rezervele de gaze din Marea Neagră se ridică la 200 de miliarde de metri cubi în perimetrele unde au fost efectuate foraje, ceea ce ar însemna ca producţia totală a ţării să se dubleze timp de 20 de ani, a declarat, marţi, Sorin Gal, director general în cadrul Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale (ANRM).
Economica.net - mar, 20 feb. 2018, 15:08
ANRM: Marea Neagră românească are rezerve de 200 de miliarde de metri cubi de gaze

‘Când vor funcţiona la maximum, vor fi 9-10 miliarde de metri cubi de gaze pe an care vor veni din Marea Neagră, timp de 20 de ani, care vor aduce statului român redevenţe de 2,8 miliarde de euro în 20 de ani. (…) Există circa 200 de miliarde de metri cubi rezerve în Marea Neagră doar pe ceea ce s-a săpat, adică perimetrele deţinute de Lukoil, ExxonMobil şi OMV Petrom, respectiv Black Sea Oil and Gas’, a spus oficialul ANRM, prezent la conferinţa ZF Power Summit.

Astfel că, în 2025, România va produce în total aproximativ 20 de miliarde de metri cubi de gaze, dacă vor fi dezvoltate toate proiectele din Marea Neagră. În prezent, în România se extrag circa 11 miliarde de metri cubi de gaze pe an, iar consumul naţional este tot în jurul acestei valori, a confirmat Gal.

El a arătat că ExxonMobil şi OMV Petrom au investit până acum în perimetrul Neptun circa 2 miliarde de dolari, Lukoil – peste 500 de milioane de dolari în perimetrul Trident, iar Black Sea Oil and Gas – 200 de milioane de dolari în perimetrele Midia şi Pelican.

Anterior, în aceeaşi conferinţă, oficialul ANRM a prezentat stadiul celor trei proiecte majore din Marea Neagră.

‘Exxon ar trebui ca în noiembrie 2018 să-şi exprime intenţia de a trece la faza de dezvoltare a proiectului. Ei au făcut şi fac în continuare foarte multe operaţiuni iniţiale de a intra în faza de dezvoltare, au căutat furnizori pentru serviciile şi instalaţiile pe care vor să le construiască şi au încercat să găsească în România parteneri pentru acest lucru. A fost destul de greu şi cu rezultate foarte slabe, să spun aşa, pentru că nu mai există industrie-suport în România care să poată oferi servicii la nivelul celui solicitat de Exxon’, a spus Gal.

Reprezentantul ANRM a arătat că studiul pentru evaluarea resurselor şi rezervelor din blocul Neptun este spre finalizare şi probabil că în acest an va fi prezentat spre aprobare Agenţiei pentru Resurse Minerale.

‘Ei sunt foarte motivaţi şi am avut mai multe întâlniri, inclusiv cu managerul de proiect care este acelaşi cu cel care se ocupă de Golful Mexic, deci Marea Neagră seamănă cu Golful Mexic ca adâncimi şi metodă de exploatare. Probabil că undeva în 2020-2021 ei vor începe să producă gaze din Marea Neagră, iar potenţialul lor este de 6 miliarde de metri cubi pe an’, a adăugat directorul ANRM.

Petrom produce deja din Marea Neagră un miliard de metri cubi de gaze pe an, într-un alt perimetru.

O altă companie, Black Sea Oil and Gas, care a concesionat perimetrele Midia şi Pelican din Marea Neagră, va începe producţia la mijlocul anului viitor.

‘Compania este deja în faza de a finaliza proiectul instalaţiei de suprafaţă. Ei au făcut o asociere cu cei de la BERD pentru a avea o finanţare suplimentară. Undeva la mijlocul anului 2019-2020 vor începe să producă în jur de un miliard de metri cubi pe an’, a completat Gal.

Un al treilea proiect important din Marea Neagră, unde sunt implicate Lukoil şi Romgaz, este perimetrul Trident, unde există o descoperire, dar care până în acest moment nu a fost declarată comercială. Aici producţia ar putea începe la o diferenţă de un an-doi faţă de perimetrul Neptun.

De asemenea, Petromar Resources, companie din grupul Upetrom, controlat de omul de afaceri Gabriel Comănescu, este în negocieri avansate cu un partener pentru a explora două perimetre petroliere în Marea Neagră.

‘Petromar a concesionat două perimetre, Muridava şi Cobălcescu, tot din runda a X-a. Au săpat câte o sondă pe fiecare perimetru, au făcut seismica şi, în acest moment, sunt în faza de a săpa încă sonde de fiecare perimetru, pentru a finaliza activitatea de explorare. Ei au fost iniţial parteneri cu Petroceltic, care s-a retras, şi în acest moment sunt în negocieri avansate pentru a intra cu un alt partener, nu pot să dau nume de companii, pentru că sunt discuţii confidenţiale. Bănuiesc că îşi vor termina programul de explorare şi vom vedea dacă vor avea o descoperire comercială pentru a merge şi ei mai departe’, a mai spus Gal.

Te-ar mai putea interesa și
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 3% (până la 188,038 miliarde lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de......
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Standul producătorului de bijuterii Mauboussin, amplasat în cadrul magazinului Le Printemps din estul Parisului, a fost ...
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
Producătorul gigant chinez de vehicule electrice BYD oferă reduceri până pe 26 ianuarie la două dintre modelele sale ...
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Perturbările din Marea Roşie - o consecinţă a atacurilor maritime ale rebelilor houthi din Yemen - au dus anul acesta ...