ANRMAP:Pragul achiziţiei directe urcă din 2013;Guvernul putea da ordonanţă dacă avea miză electorală
Intenţia Guvernului de a dubla pragul achiziţiilor directe a fost anunţată de MEDIAFAX la sfârşitul lunii iulie.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Lucian Dan Vlădescu, a confirmat, joi, intenţia Guvernului de a dubla pragul achiziţiilor directe, precizând totodată că noul prag va intra în vigoare la 1 ianuarie 2013, astfel încât să nu existe speculaţii că decizia ar favoriza anumite firme într-un an electoral.
El a adăugat însă că Guvernul putea apela foarte simplu la o ordonanţă dacă avea o miză electorală.
„Dacă într-adevăr cineva dorea să crească aceste praguri pentru o miză electorală, fiţi siguri că putem să facem o ordonanţă cu un singur text de lege, din luna iulie până astăzi”, a spus Vlădescu.
Actul normativ pregătit de Executiv prevede creşterea pragului aferent achiziţiei directe de la 15.000 euro la 30.000 euro, cu obligaţia autorităţilor contractante de a publica în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) o notificare cu privire la achiziţiile directe a căror valoare este mai mare decât echivalentul în lei a 5.000 euro.