Ansamblul Mitropolitan din Iaşi va fi reabilitat din fonduri europene

Ministrul Elena Udrea a semnat astăzi, 20 ianuarie, un contract prin care se vor restaura 6 monumente istorice din Iaşi. Valoarea proiectului – peste 60 de milioane de lei.
Economica.net - vin, 20 ian. 2012, 13:44
Ansamblul Mitropolitan din Iaşi va fi reabilitat din fonduri europene

Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional şi sare de 60 de milioane de lei, din care peste 47 de milioane de lei sunt finanţare nerambursabilă. Proiectul se va întinde pe o perioadă de 42 de luni.

Obiectivele care urmează să fie reabilitate din bani europeni sunt Catedrala Mitropolitană, Catredrala veche, Palatul Mitropolitan, Biblioteca ecumenică „D. Staniloae”, Cancelaria Mitropolitană, Căminul monahal „Sfântul Gheorghe” şi Casa „Epivata”.

Pe lângă lucrările de restaurare şi amenajare vizate, proiectul mai urmăreşte crearea a 3 noi locuri de muncă pentru 2 ghizi turistici şi un muzeograf.

Te-ar mai putea interesa și
Un articol al lui Elon Musk care reiterează sprijinul său pentru AfD declanşează o controversă în Germania
Un articol al lui Elon Musk care reiterează sprijinul său pentru AfD declanşează o controversă în Germania
Miliardarul Elon Musk şi-a reînnoit apelul ca germanii să voteze partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) în alegerile din februarie, declanşând o controversă la Berlin,......
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a lansat licitația pentru reabilitarea a patru ...
Sindicaliștii din Sănătate ar putea ieși la proteste, nemulțumiți de „ordonanța-trenuleț”
Sindicaliștii din Sănătate ar putea ieși la proteste, nemulțumiți de „ordonanța-trenuleț”
Sistemul de sănătate este cel mai afectat de măsurile fiscale din "ordonanţa trenuleţ", în condiţiile în care toate ...
Voucherele de vacanță rămân în vigoare și în 2025, dar cu o condiție. Anunț de ultimă oră
Voucherele de vacanță rămân în vigoare și în 2025, dar cu o condiție. Anunț de ultimă oră
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, ...