ANST va primi finanţare prin sume redistribuite de Ministerul Educaţiei

Economica.net
29 10. 2012
bani_lei_romanesti_81507600

Preşedintele ANST, Carmen Tocală, a declarat că banii vor fi folosiţi pentru deblocarea fondurilor financiare necesare asigurarării activităţii sportive în ultimele luni ale anului 2012, astfel încât cluburile sportive din România să îşi poată continua activitatea de pregătire şi participare la competiţii.

„Politica financiară în sport pentru anul viitor se fundamentează pe execuţia bugetară a acestui an, pe principii şi reguli bugetare pe de-o parte. Pe de altă parte, ne bazăm pe principiul şanselor egale pentru fiecare, pe criteriile de performanţă, a indicatorilor sportivi, a obiectivelor propuse, pe baza unei analize cost-performanţă”, a spus Tocală.