ANSVSA a dat amenzi de 287.000 de lei în urma unor controale la firme care se ocupă de comercializarea și depozitarea de legume și fructe

Inspectorii sanitari-veterinari au aplicat 19 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 287.000 de lei, pentru neregulile constatate în urma unor controale efectuate în unităţi de depozitare şi comercializare legume-fructe şi în pieţe alimentare, a anunţat joi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
AGERPRES - joi, 04 aug. 2022, 19:53
ANSVSA a dat amenzi de 287.000 de lei în urma unor controale la firme care se ocupă de comercializarea și depozitarea de legume și fructe

Pentru o unitate a fost emisă o ordonanţă de suspendare a activităţii, până la remedierea deficienţelor constatate.

Potrivit sursei citate, 35 de echipe de inspectori ANSVSA au controlat 44 de depozite din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Calăraşi, Braşov, Buzău, Constanţa, Covasna, Dolj, Galaţi, Prahova, Maramureş şi Timiş, fiind vizate legumele şi fructele care fac obiectul importului din ţări terţe.

În timpul controalelor s-au prelevat 26 de probe (din grapefruit, roşii, prune, struguri, portocale, linte roşie, pere, mere) pentru determinarea prezenţei sau a depăşirii limitelor admise pentru reziduurile de pesticide. Probele prelevate vor fi analizate în laboratoarele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din Bucureşti şi Constanţa.

Printre principalele deficienţe constatate se află: igiena necorespunzătoare a spaţiilor de depozitare şi ambalare; depozitarea necorespunzătoare (produse alterate lângă produse corespunzătoare); legume şi fructe alterate şi ambalaje deteriorate prezente în spaţiul de depozitare; trasabilitatea şi etichetarea necorespunzătoare a legumelor şi fructelor; funcţionare fără autorizaţie sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor; inexistenţa procedurii de rechemare a produselor neconforme; absenţa fişelor care atestă sănătatea personalului.

Acţiunea de control a fost realizată împreună cu reprezentanţi ai ANAF.

Reprezentanţii ANSVSA susţin că verificările cu această tematică, efectuate împreună cu alte instituţii ale statului, cu atribuţii de control, vor continua în direcţia unei protecţii cât mai eficiente a sănătăţii publice.

Te-ar mai putea interesa și
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
Grupul TeraPlast a anunțat achiziția activelor pentru productia de tevi din PVC si PE, detinute de Wavin Ungaria (business-ul de Constructii si Infrastructura al Orbia)....
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini diesel – analiză
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini ...
Deși numărul de mașini noi cu motoare diesel scade în Europa, șase state din zona Central-Estică continentului au raportat ...
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procuratura din Ţările de Jos a anunţat miercuri că nu îi va trimite în judecată pe foştii directori generali ai ...
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Regatul Unit va debloca 225 de milioane de lire sterline (273 de milioane de euro) pentru echipamente militare pentru Ucraina, ...