ANSVSA: Amenzi de aproape un milion de lei în urma controalelor efectuate la depozitele de legume, fructe şi cereale
Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Naţionale Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), transmis vineri AGERPRES, controale s-au desfăşurat în zilele de 12 şi 13 octombrie 2022, la 386 de unităţi de depozitare din municipiul Bucureşti şi din judeţele Arad, Argeş, Bihor, Braşov, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, scrie Agerpres.
Totodată, au fost reţinute oficial 6.451 kg de legume, fructe şi cereale, cantitate ce a fost dirijată pentru neutralizare către unităţile autorizate.
În timpul controalelor au fost verificate condiţiile de funcţionare a unităţilor, respectarea legislaţiei în vigoare referitoare la operaţiunile de comerţ intracomunitar şi import din ţări terţe. De asemenea, a fost realizat controlul documentar şi s-a verificat modul de asigurare a trasabilităţii de către operatorii din domeniu.
Nu în ultimul rând, inspectorii sanitari-veterinari au prelevat 52 de probe pentru determinarea conţinutului de micotoxine, pesticide şi contaminare radioactivă.
Potrivit sursei citate, printre principalele deficienţele constatate au fost: nerespectarea planului de autocontrol, neprezentarea fişelor de aptitudini pentru salariaţi, nedemonstrarea trasabilităţii, etichetare şi ambalare neconforme, nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare.
De asemenea, au fost găsite unităţi de procesare şi ambalare a legumelor fără documente de înregistrare sanitare-veterinare, iar unele depozite comercializau legume fără elemente de identificare, în timp ce ambalajele de transport ale produselor alimentare erau depozitate în condiţii care pot determina contaminarea acestora.
Printre neregulile depistate în timpul controlului se mai află: mijloace de transport produse de origine nonanimală neigenizate şi neînregistrate, lipsa facilităţilor de igienizare curentă a personalului, spaţii de depozitare necorespunzătoare şi nerespectarea prevederilor legale privind comerţul intracomunitar, precum şi importul din ţări terţe.