ANSVSA: Controale în pieţe, abatoare şi magazine alimentare, până pe 7 ianuarie 2020

Inspectorii sanitari-veterinari încep la sfârşitul acestei luni controale specifice sărbătorilor de iarnă, cu scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare şi răspândirii virusului Pestei Porcine Africane (PPA), informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Economica.net - sâm, 23 nov. 2019, 10:01
ANSVSA: Controale în pieţe, abatoare şi magazine alimentare, până pe 7 ianuarie 2020

Controalele se vor derula începând din 28 noiembrie 2019 şi până în data de 7 ianuarie 2020.

„Se va verifica modul în care operatorii din sectorul alimentar respectă măsurile privind combaterea pestei porcine africane (PPA), a condiţiilor sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la trasabilitatea, ambalarea, transportul, depozitarea şi comercializarea cărnii proaspete de porc, precum şi a modului de marcare şi certificare a cărnii proaspete, a cărnii tocate, a cărnii preparate şi a produselor din carne de porc, sau care conţin carne de porc”, spun reprezentanţii Autorităţii.

În acest sens, la nivelul DSVSA judeţene şi, respectiv a municipiului Bucureşti, vor fi constituite echipe, care, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratelor de Poliţie judeţene, şi, respectiv, al municipiului Bucureşti, vor efectua controale oficiale privind
verificarea modului de sacrificare a porcilor care se va realiza în unităţi de abatorizare, dar şi a modului de respectare a cerinţelor legislaţie aplicabile comerţului cu porcine, carne de porc şi produse din carne de porc şi a măsurilor privind restricţionarea mişcărilor de porci, ca urmare a apariţiei şi evoluţiei focarelor de PPA.

De asemenea, se vor realiza controale în trafic, cu sprijinul reprezentanţilor Inspectoratelor de Poliţie judeţene, pentru a se verifica dacă sunt respectate condiţiile legale pentru transportul animalelor, cărnii şi produselor din carne.

Nu în ultimul rând, inspectorii sanitari-veterinari vor controla respectarea normelor în vigoare privind comercializarea ouălor şi produselor din ouă, laptelui şi produselor lactate, precum şi peştelui şi produselor din pescuit.

„Obiectivele vizate în cadrul acestor acţiuni sunt: pieţele agro-alimentare, abatoare, unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală, precum şi în unităţile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unităţi de alimentaţie publică, pizzerii, cantine, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unităţi de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare etc.). Pieţele agroalimentare vor fi supravegheate de către medicii veterinari care vor sancţiona comercializarea produselor în alte condiţii decât cele prevăzute de normele sanitare veterinare”, spun reprezentanţii ANSVA.

Autoritatea anunţă că este interzisă comercializarea produselor şi alimentelor de origine animală în spaţii improvizate (în sistem de vânzare stradal), nesupuse controlului sanitar-veterinar.

Totodată, cu ocazia acestor controale, o atenţie deosebită va fi acordată verificării condiţiilor sanitare veterinare şi de igienă existente în locurile organizate periodic de către autorităţile locale, în vederea comercializării unor alimente care prezintă caracteristici tradiţionale, respectiv târgurile de Crăciun.

La nivelul unităţilor de vânzare cu amănuntul supuse înregistrării şi controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se va verifica respectarea cerinţelor pentru înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, dar şi cerinţele de igienă şi de trasabilitate a produselor alimentare.

ANSVSA va asigura servicii permanente, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, atât la nivel judeţean cât şi în municipiul Bucureşti, în perioadele 28 noiembrie – 24 decembrie şi 27 decembrie 2019 – 7 ianuarie 2020. La sediile DSVSA judeţene şi ale circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (CSVSAO) va fi afişat programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...