ANSVSA începe controalele specifice pentru perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale
Controalele urmăresc respectarea condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din toate târgurile de animale, pieţele agroalimentare, unităţile de tăiere, procesare, depozitare, comercializare şi unităţile de alimentaţie publică. Aceste acţiuni vor include toţi medicii veterinari din direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor (DSVSA) judeţene, circumscripţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor (CSVSA), dar şi din circumscripţiile sanitare veterinare zonale (CSVZ).
În perioada 7 – 14 aprilie, va fi asigurată permanenţa la nivelul DSVSA, CSVSA şi CSVZ, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, vor fi afişate programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nereguli în domeniul siguranţei alimentelor. Medicii veterinari vor solicita, ori de câte ori consideră necesar, sprijinul altor autorităţi competente locale (primării, consilii judeţene, prefecturi, ANAF, ANPC) în vederea organizării unor acţiuni comune de inspecţie şi control.
În cazul în care, cu ocazia controalelor sanitare veterinare, se constată nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în funcţie de gravitatea abaterilor constatate, medicii veterinari vor suspenda activitatea unităţii respective până la remedierea tuturor deficienţelor, vor aplica sancţiuni sau vor confisca produsele alimentare care pot constitui un pericol pentru sănătatea cetăţenilor.
Dacă există suspiciuni cu privire la substituirea cărnii de ovine cu carne provenită de la alte specii, cât şi în cazul suspiciunii de substituire a speciilor de peşti sau în situaţia în care există dubii cu privire la încadrarea în parametrii de calitate şi siguranţă stabiliţi de legislaţia în vigoare, medicii veterinari oficiali pot preleva probe conform prevederilor legale.
ANSVSA precizează că transportul mieilor pentru tăiere se va efectua numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar şi însoţit de certificate veterinare care să ateste sănătatea acestora, precum şi de documente privind informaţiile lanţului alimentar conform modelului stabilit de instituţie. Sacrificarea mieilor se realizează în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare pentru sacrificarea de ovine.
În cazuri excepţionale, sacrificarea mieilor poate fi realizată şi în spaţii amenajate temporar, organizate în condiţiile legii în care să se asigure supravegherea sanitară veterinară şi în care sunt respectate condiţiile prevăzute de legislaţie. Spaţiile amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor sunt situate în zone în care nu au fost impuse restricţii din motive de sănătate a animalelor. Activitatea de sacrificare a mieilor în spaţii amenajate temporar se realizează numai în perioada 11 – 19 aprilie, între orele 6,00 – 17,00.