ANT va autoriza încă 12 comune, printre care Borsec, Suceviţa, Negreşti-Oaş şi Baia de Fier ca staţiuni turistice

Economica.net
25 10. 2016
1f238c544818ddd66c6e8ad4e06500364_99748800

După ce au fost analizate documentaţiile prezentate de UAT-uri (unitate administrativ teritorială), dar şi după vizitele în teren, vor primi statut de staţiune turistică comuna Suceviţa (jud. Suceava), comuna Pojorâta, (Suceava), Băile Banffy- Topliţa(Harghita), Borsec (Harghita), Negreşti-Oaş, (Satu Mare), Băile Ocna Dej, (jud. Cluj), comuna Sângiorgiu de Murş (jud. Mureş), localitatea Colibiţa (jud. Bistriţa Năsăud), Moineşti (jud. Bacău), comuna Baia de Fier (jud. Gorj), comuna Boghiş, (jud. Sălaj), comuna Moisei (jud. Maramureş).

Atestarea staţiunilor turistice reprezintă, pe lângă dezvoltarea socio-economică a acestor localităţi, posibilitatea de accesare a fondurilor europene – Axa 7- Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului/Prioritatea de investiţii 7.1.-Sprijinirea unei creşteri favorabile a ocupării forţei de muncă, prin dezvoltarea potenţialului endrogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industrial aflate în declin, precum şi sporirea accesibilităţii şi dezvoltarea resurselor naturale şi culturale specifice.

Autoritatea Naţională pentru Turism are în vedere şi realizarea, în viitor, a unei identităţi urbane adecvate, prin valorificarea resurselor existente (renovare/modernizare, dar şi specific local), urmărirea realizării de legături şi conexiuni, racorduri la drumurile naţionale şi europene, precum şi încurajarea creării de conexiuni şi cooperări cu alte localităţi similare, prin realizarea unor serii de evenimente, în comun.