Antarctica ar putea fi un important centru de stocare a carbonului – studiu

Antarctica ar putea fi un important centru de stocare a carbonului, captând o cantitate mai mare de carbon decât se credea anterior, conform unui studiu publicat marţi, citat de agenţia Xinhua.
AGERPRES - mar, 21 mai 2024, 15:31
Antarctica ar putea fi un important centru de stocare a carbonului - studiu

Algele marine din Antarctica ar putea contribui cu aproape 3% la absorbţia globală de carbon cu ajutorul macroalgelor, potrivit studiului publicat în jurnalul ştiinţific Nature, scrie Agerpres.

Institutul Naţional de Cercetare a Apei şi Atmosferei din Noua Zeelandă (NIWA) a efectuat două studii, în 2021, respectiv 2023, în regiunea Mării Ross din Antarctica unde a descoperit cantităţi uriaşe de alge marine – macroalge ce absorb dioxid de carbon (CO2), un puternic gaz cu efect de seră.

Leigh Tait, ecologist marin la NIWA, a declarat că, până în prezent, modelele la nivel mondial estimau că algele marine din Antarctica ar avea un impact neglijabil în ceea ce priveşte absorbţia de CO2.

Antarctica nu era considerată un habitat suficient de potrivit pentru algele marine şi, prin urmare, se presupunea că regiunea are o contribuţie redusă la nivelul global de CO2, a spus Tait, adăugând că studiile au descoperit, totuşi, existenţa algelor marine pe o suprafaţă vastă şi la adâncimi mult mai mari decât se estimase.

Aceste noi observaţii, coroborate cu date satelitare şi informaţii privind ratele de fotosinteză au fost luate în considerare pentru estimarea cantităţii de carbon absorbită de algele marine, potrivit studiului.

O prezenţă însemnată a algelor în derivă, descoperită în toate zonele studiate, sugerează că ar putea fi stocate pe fundul mării cantităţi importante de carbon.

Descoperirea creşte importanţa acestor medii. Ele sunt valoroase ca habitate esenţiale pentru unele specii şi joacă, de asemenea, roluri vitale în reţeaua trofică, însă au, probabil, şi un impact mare asupra ratei de stocare pe fundul mării a gazelor cu efect de seră la nivel global, se precizează în studiu.

„Din păcate, ele sunt, de asemenea, deosebit de vulnerabile la schimbările climatice”, a atras atenţia Tait, adăugând că acoperirea cu gheaţă a suprafeţelor marine suferă schimbări dramatice în regiunea Antarcticii, ceea ce are implicaţii uriaşe asupra fixării carbonului prin fitoplancton şi macroalge.

Cercetătorul a făcut apel la înţelegerea şi protejarea acestor medii.

Te-ar mai putea interesa și
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut, în primele nouă luni din 2024, cu 6,1%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, de la 36.250 tone la 38.451 tone, conform......
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Premierul ungar Viktor Orban a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, cu referire la recenta ...
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca ...
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...