Antepreşcolarii şi preşcolarii vor beneficia de o masă caldă – proiect adoptat tacit de Senat
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare acordarea unui suport alimentar zilnic, în limita unei valori de 15 lei/ antepreşcolar sau preşcolar, urmărindu-se asigurarea unei alimentaţii sănătoase în unităţile de învăţământ antepreşcolar şi preşcolar de stat, particulare şi confesionale, autorizate sau acreditate. De asemenea, se preconizează ca limitele valorii zilnice pentru un antepreşcolar/preşcolar să fie actualizate de la data de 1 ianuarie a fiecărui an prin hotărâre a Guvernului în funcţie de evoluţia preţurilor şi tarifelor, se precizează în raportul de admitere întocmit de Comisia pentru învăţământ din Senat.
Un amendament admis prevede stabilirea prin hotărâre a consiliului local a unei sume ce poate să asigure amenajarea de locaţii pentru servirea mesei calde în incinta unităţii de învăţământ sau în afara acesteia, dar nu la mai mult de 50 m distanţă faţă de aceasta.
În cazul în care unitatea de învăţământ nu deţine bloc alimentar propriu, produsele alimentare vor fi asigurate prin achiziţia de servicii specializate. Procedura de atribuire a contractelor de servicii se organizează la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr.98/2016 privind achiziţiile publice, conform altei propuneri de modificare a proiectului de act normativ.
„Directorul unităţii de învăţământ sau directorul adjunct al unităţii de învaţământ, prin delegare de sarcini de către directorul unităţii de învăţământ, are obligaţia să urmărească şi să verifice buna desfăşurare a procesului de aprovizionare, condiţiile igienico-sanitare privind distribuţia hranei către copiii antepreşcolari şi preşcolari”, mai prevede proiectul.
Proiectul a fost trimis spre dezbatere Camerei Deputaţilor, for legislativ decizional în acest caz.