Antibiotice Iași dublează investițiile, în pandemie

Fabrica de stat Antibiotice Iași și-a dublat investițiile, în 2020, iar acest an și următorii vor fi caracterizați tot de o politică de investiții. Ministerul Sănătății, acționar majoritar, în numele statului , la Antibiotice, susține această politică, potrivit unui comunicat remis bursei.
Şerban Buşcu - mie, 24 mart. 2021, 11:43
Antibiotice Iași dublează investițiile, în pandemie

Reprezentanții ieșenilor explică astfel politica de dividend cu care se duc în fața AGA, Antibiotice alocând, pentru exercițiul financiar 2020, doar 2,2 milioane lei dintr-un profit net de 26 milioane lei.

Astfel, dacă în anul 2019, valoarea investițiilor în echipamente a fost de aproximativ 7 milioane lei, în 2020, Antibiotice acestea au ajuns la peste 14 milioane lei, potrivit unui comunicat. Sumele pentru cercetare, digitalizare și modernizare, de asemenea, s-au dublat.  Investițiile se fac acum pentru ca să dea roade în anii următori, fabrica având în plan ca, până în 2028, să-și dubleze cifra de afaceri , exportul și să devină de peste 2 ori mai profitabilă.

Printre altele, investițiile noi din 2020 au fost direcționate pentru realizarea unei noi facilități pentur produse topice – valoare proiect 14,5 milioane lei, iar cercetării pentru dezvoltarea de produse noi i-au fost alocate 2,7 milioane lei. Această activitate este orientată spre acele molecule valoroase pentru sănătatea pacienţilor, care oferă perspective de consolidare a portofoliului de bază al companiei (antiinfecţioase, medicamente topice), dar şi spre clase terapeutice specializate (medicamente pentru tratamentul bolilor cronice, medicamente pentru Sistemul Nervos Central, medicamente pentru Medicina de Urgență). Pe piața din România, Antibiotice Iași este lider în producția de medicamente antiinfecțioase.

“Antibiotice trebuie să rămână cea mai importantă companie farmaceutică cu capital românesc… Dublarea cifrei de afaceri în următoarea perioadă reprezintă o țintă predilectă, iar expansiunea internațională este cu siguranță cel mai important demers al acționarilor companiei. Bineînțeles că ținta noastră o reprezintă creșterea profitabilității afacerii. Această creștere o realizăm în primul rând prin investirea periodică a profitului în dezvoltarea produselor, cercetarea aplicativă, parteneriate durabile, cu atât mai mult în această perioadă extrem de dificilă pentru întreaga comunitate de afaceri de peste tot din lume”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice Iași.

Potrivit acestuia, 5 direcții principale vor caracteriza activitatea Antibiotice, în următorii ani: adaptarea strategică a resurselor umane , adaptarea strategică a portofoliului de produse, perfecționarea continuă a Sistemului de Management Integrat (calitate, mediu, sănătate și securitate în muncă), planificarea strategică și managementul performanței, Guvernanța Corporativă. Ministerul Sănătății, ca acționar majoritar al Antibiotice, a aprobat direcționarea unor părți semnificative din profiturile anuale către finanțarea politicii strategice și de investiții.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...