Şefii Antibiotice Iaşi îi pot garanta creditele cu 20% din companie. Profitul net a crescut cu 11%

09 08. 2012
antibiotice_iasi_64303000

Profitul în creştere al Antiobiotice (simbol bursier ATB) a fost obţinut din afaceri în creştere cu 7,3 %, până la 148,6 milioane de lei.

Această cifră de afaceri a fost realizată prin vânzările produselor „realizate pe platforma societăţii (135,3 milioane lei), cât şi a mărfurilor  fabricate pe alte fluxuri din afara tarii, ca urmare a cerinţelor impuse de reglementările de bună practică de fabricaţe“, potrivit raportului trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Totoadtă, atribuţiile consiliului de administratie au fost extinse, astfel încât să poată decide  „contractarea de credite şi refinanţări şi garantarea acestora cu bunuri ale societăţii în limita a 20 % din valoarea patrimoniului.“

Ministerul Sănătăţii, cu voturile sale de 53% din totalul acţiunilor ATB a mai aprobat şi prelungirea unor linii de credit de circa 11 milioane de euro.

Garanţiile acestor credite vor fi mai multe imobile din Iaşi, inclusiv clădirea Centrului de Cercetare, „în valoare contabilă rămasă la 31 mai 2012, de 7.750.351,93 lei“.

ATB este a doua cea mai mare producătoare de medicamente din România, cu vânzări de circa 65 de milioane de euro (inclusiv în SUA). Lideră este Terapia Ranbaxy din Cluj (80), iar Labormed (controlată de fondul de investiţii Advent este a treia (54 mil. euro), potrivit ZF.

Strategia companiei pe 2012 – 2013 prevede dezvoltarea activităţilor de cercetare, în scopul asimilării de produse noi din categoria sistemului cardiovascular şi sangvin,  a imunomodulatoarelor, pentru sistemul nervos central, tractul digestiv, dermatologice şi pentru  aparatul genito-urinar, potrivit raportului companiei.