Antibiotice Iași, profit în creștere la o cifră de afaceri de peste 303 milioane de lei. Exporturile continuă să urce

Compania Antibiotice a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit net de de 87,9 milioane lei, în creştere cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al companiei.
Ion Dobreanu - vin, 15 nov. 2024, 12:10
Antibiotice Iași, profit în creștere la o cifră de afaceri de peste 303 milioane de lei. Exporturile continuă să urce

În primele nouă luni din 2023, compania a raportat un profit de 76,7 milioane lei. Afacerile societăţii din piaţa internă şi pieţele internaţionale în primele 9 luni au însumat 506 milioane lei, în creştere cu 9% comparativ cu perioada similară din 2023, când cifra de afaceri era de 463 milioane lei.

Pe piaţa internă, Antibiotice a realizat o cifră de afaceri netă în valoare de 303,79 milioane lei, cu 5% peste nivelul realizat în aceeaşi perioadă a anului anterior.

„În această perioadă, principalele obiective pe care Antibiotice şi-a concentrat activitatea au fost reprezentate de creşterea cotei de piaţă corelate cu potenţialul de vânzare al produselor în fiecare din segmentele pieţei pharma, respectiv: farmacii cu circuit închis (hospital) şi farmacii cu circuit deschis (retail)”, se menţionează în comunicat.

Totodată, Antibiotice Iaşi a înregistrat, în perioada ianuarie-septembrie 2024, pe piaţa internaţională, o cifră de afaceri de 202,26 milioane lei, cu 16% mai mare decât cea înregistrată în perioada similară a anului anterior, efect pozitiv al strategiei de expansiune teritorială a companiei.

„Exportul de substanţe active antifungice consolidează poziţia companiei pe pieţele internaţionale. Substanţele active antifungice produse de Antibiotice Iaşi sunt vândute în peste 55 ţări la nivel mondial. În perioada analizată, s-a înregistrat progres în principalele proiecte de dezvoltare din zonele Europa, America de Nord şi America Latină”, se mai precizează în document.

Potrivit sursei citate, veniturile din vânzarea de produse finite au fost în valoare de 130,4 milioane lei, în creştere cu 20% raportat la perioada similară a anului trecut (108,3 milioane lei).

„Rezultatul vine în urma consolidării portofoliului de peniciline beta-lactamice sterile în Europa, regiune care reprezintă 40% din valoarea exportului. Antibiotice Iaşi este unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa internaţională pe acest segment, deşi aceste pieţe sunt dificil de accesat prin prisma condiţiilor stricte privind calitatea medicamentelor, optimizarea supply chain-ului, competitivitatea preţului în licitaţii şi implementarea standardelor internaţionale privind sustenabilitatea”, se mai precizează în comunicat.

În Orientul Mijlociu s-a înregistrat o creştere de 50% a vânzărilor, comparativ cu perioada ianuarie-septembrie 2023. Acest rezultat se înregistrează ca urmare a pătrunderii pe piaţa Emiratelor Arabe Unite şi creşterii vânzărilor în Arabia Saudită şi Irak atât pe portofoliul de medicamente antiinfecţioase, cât şi pe cel destinat afecţiunilor cardiovasculare.

Antibiotice, vânzări în creștere si în restul lumii

În celelalte regiuni, tradiţionale pentru companie, precum America de Nord (SUA şi Canada), Asia (Vietnam) şi Moldova, vânzările s-au înscris pe un trend de creştere între 8-20% şi se menţin astfel în top 5 teritorii strategice ale companiei.

Totodată, portofoliul de forme solide orale a fost completat cu 16 produse noi: 4 produse cu prescripţie medicală pe clasa antiinfecţioase (medicaţie critică conform listei publicată de European Medicines Agency), 4 suplimente alimentare destinate ameliorării simptomatologiei datorate infecţiilor urinare, disconfortului abdominal, sănătăţii cardiovasculare şi favorizării unui somn natural şi 8 produse din gama de suplimente veterinare (utilizate în tratamentul afecţiunilor cutanate, afecţiunilor sau infecţiilor acute ale tractului urinar, îmbunătăţirii imunităţii, refacerii şi menţinerii florei intestinale, a sănătăţii articulaţiilor, funcţiei hepatice şi susţinerii funcţiei renale).

De asemenea, portofoliul diviziei de produse topice a fost completat cu trei produse noi, respectiv un dispozitiv medical destinat prevenirii şi tratamentului cicatricilor şi două produse dermatocosmetice, parte a unei linii de produse destinate îngrijrii tenului seboreic, cu tendinţă acneică.

În vederea dezvoltării durabile, compania a realizat în primele nouă luni investiţii totale de 78,5 milioane lei, valoare cu peste 50% mai mare decât cea realizată în perioada similară a anului 2023, de 51,03 milioane lei.

În luna septembrie 2024, Antibiotice SA a intrat în indicele principal de la Bursa de Valori Bucureşti, BET, care cuprinde cele mai tranzacţionate 20 de companii listate, considerate cele mai performante de pe piaţa românească de capital.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...