Antifrauda anunţă o intensificare a controalelor pe segmentul autovehiculelor second-hand

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF recomandă evitarea plăţii în numerar în cazul cumpărării unui autovehicul de ocazie neînmatriculat, care provine din alte state ale Uniunii Europene şi anunţă o intensificare a controalelor pe acest segment.
Economica.net - joi, 13 sept. 2018, 13:27
Antifrauda anunţă o intensificare a controalelor pe segmentul autovehiculelor second-hand

„Direcţia Generală Antifraudă Fiscală atrage atenţia asupra ofertelor de vânzare a autovehiculelor de ocazie neînmatriculate, care provin din alte state ale Uniunii Europene. Astfel, pentru a nu fi implicat într-o înşelăciune, se recomandă evitarea plăţii în numerar. De asemenea, cumpărătorul ar trebui să solicite toate documentele care atestă transferul dreptului de proprietate asupra autoturismului, să verifice dacă preţul iniţial de pe factura de achiziţie din statul membru de origine este mai mic decât preţul final solicitat de vânzător, să se asigure că firma vânzătoare are cod românesc de identificare fiscală, dacă se emite factură fiscală pentru un autoturism vândut de pe teritoriul României (parc auto, târg, website-uri de anunţuri etc.)”, potrivit informaţiilor publicate pe antifrauda.ro.

Dacă TVA (Mwst/WATT/BTW/IVA) de pe factura iniţială este 0, preţul de pe factura emisă de firma românească revânzătoare trebuie să includă TVA (19%), cu excepţia precizării direct pe factură a aplicării regimului de TVA la marja de profit.

Potrivit DGAF, în cazurile de fraudă cu TVA, proprietarii unor autoturisme cumpărate cu evitarea plăţii impozitului vor furniza instituţiei care instrumentează dosarul fraudei explicaţii detaliate atât despre tranzacţie, cât şi despre gradul de cunoaştere al situaţiei, conform jurisprudenţei legislaţiei europene în materie.

În perioada 2018 – 2020, România coordonează grupul EUROFISC 2 organizat la nivelul UE, care are ca obiect combaterea fraudei în domeniul autoturismelor, ambarcaţiunilor şi avioanelor. În cadrul grupului, inspectorii DGAF primesc şi analizează periodic date referitoare la acest fenomen.

„În următoarea perioadă se vor intensifica controalele asupra transporturilor de autovehicule second-hand şi vor fi verificate în amănunt toate documentele de provenienţă. Orice neconformitate va atrage reţinerea autovehiculelor şi chiar confiscarea acestora de către inspectorii DGAF, până la soluţionarea cazului. De asemenea, vor fi verificate tranzacţiile aferente în numerar, conform prevederilor Legii nr. 70/2016 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar”, subliniază sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...