Antiviralul Favipiravir dă rezultate încurajatoare în lupta împotriva Ebola – studiu clinic
Studiul, denumit ‘JIKI’, a avut până prezent drept subiecţi 80 de pacienţi – dintre care 69 adolescenţi sau adulţi şi 11 copii – şi a fost iniţiat la 17 decembrie 2014 în Guineea, relatează AFP.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, administrarea antiviralului a oferit ‘semne încurajatoare de eficacitate’ la persoanele aduse în centrele de îngrijire, cu un nivel ridicat sau mediu de infecţie, dar ale căror organe nu au fost afectate.
În grupul respectiv, 58% dintre participanţi prezentau o încărcătură virală mare sau medie. Dintre aceştia, 42% aveau insuficienţa renală, însă doar 15% au decedat. Prin comparaţie, în cele trei luni care au precedat studiul clinic, mortalitatea în rândul pacienţilor cu un stadiu al infecţiei similar a fost de 30%.
‘Aceste rezultate cresc speranţa că Favipiravir reduce mortalitatea în rândul celor aflaţi într-un stadiu mai puţin avansat’ al infecţiei, au declarat cercetătorii.