Antonescu: Ar fi fost de un minim bun simţ ca Ungureanu să demisioneze de la SIE
Antonescu a spus că România se află în situaţia fără precent în lumea democratică şi în Europa în care un şef de serviciu secret aflat în funcţiune „umblă” prin Parlament pentru a-şi alcătui un Guvern.
„E clar din legislaţie, din Constituţie, din practica bunul simţ democratic din toate ţările lumii, că serviciile secrete, de informaţii, speciale, ca armata, Parchetul, nu fac politică. A alcătui un Guvern cu o anumită grupare din Parlament, cu anumite partide împotriva altora, se cheamă a face politică în cel mai înalt grad. Nu am avut nici simpla formalitate ca omul desemnat să demisioneze din fruntea serviciului de informaţii”, a spus Antonescu.
„Vorbim despre şeful unui Serviciu de informaţii în funcţiune. Acum sper să nu mi se dea explicaţia că e vorba totuşi de cariera omului. Văd că nimeni nu mai ţine cont, domnul Boc nici nu mai ştie unde lucra. Nu-i normal. Măcar o demisie înainte de a purcede la aceste consultări şi la această construcţie politică ar fi fost de un minim bun simţ. Imaginaţi-vă totuşi care e condiţia de independenţă şi non-partizanat politic a unui şef de serviciu care încearcă să facă Guvern şi – nu ştiu – poate cade mâine. Nu cumva se întoarce supărat acolo pe unii, aşa, în principiu, la serviciu, la SIE? Nu e normal”, a adăugat liderul PNL.
Pe de altă parte, liderul PNL şi-a nuanţat opinia faţă de o eventuală întâlnire oficială a liderilor USL cu premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu.
Întrebat dacă va accepta o întâlnire cu Ungureanu, în cazul în care acesta va trimite opoziţiei o invitaţie oficială, Antonescu a răspuns: „O să discut cu coelgii mei din partid. Putem să o acceptăm, putem să nu o acceptăm”.
„Nu are vreo altă semnificaţie. Şi chiar dacă am accepta-o, pentru că, în fond, e normal să discutăm, nu modifică cu nimic aprecierile pe care le facem aici şi care nu au de-a face cu persoana privată Mihai Răzvan Ungureanu. Putea să fie aceeaşi situaţie dacă era desemnat George Maior, putea să fie oricine”, a adăugat Antonescu.
Liderul PNL declara, luni, că opoziţia nu va merge la întâlniri cu Mihai Răzvan Ungureanu.
Întrebat cum apreciază faptul că Ungureanu l-a sunat pe Ponta şi nu şi pe el, Antonescu a răspus: „Ca pe un progres al telecomunicaţiilor”.
„Aicea nu aş vrea să confundăm lucrurile. Nu găsesc nimic rău, suntem oameni civilizaţi. Avem telefoane, de asta am şi spus că e un progres al telecomunicaţiilor. L-a sunat pe Victor Ponta, nu ştiu, poate personal se simţeau mai apropiaţi”, a adăugat Antonescu.
Liderul liberal a precizat că nu are o relaţie apropiată cu Mihai Răzvan Ungureanu.
„Trebuie să spun că şi eu cu Mihai Răzvan Ungureanu nu am o relaţie apropiată, dar nu am nici ceva de împărţit sau vreo relaţie ostilă. Am avut relaţii unde ne-am întâlnit, rar, bună ziuna, bună ziua. Ne ştim, deci putea foarte bine să mă sune pe mine. O fi tras la sorţi, nu ştiu. Aşa s-a nimerit”, a spus Antonescu.