Antonescu: Decidem săptămâna viitoare viitorul ministru al Transporturilor, Silaghi e o variantă

Economica.net
12 07. 2013
antonescu_ziuaveche_ro_49039800_60404900_59256100_93585400_69256200

„Forul statutar al partidului, Biroul Politic Naţional se va întruni la începutul săptămânii viitoare, probabil luni sau marţi, şi va face o nouă propunere pentru acest minister. Portofoliul rămâne bineînţeles la PNL şi vom face o propunere, vom discuta cu premierul Ponta şi vom continua”, a declarat Antonescu.

El a fost întrebat dacă este posibil să fie susţinut pentru această funcţie deputatul PNL Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor în primul Cabinet Ponta.

„Este una dintre variante, dar decizia va fi luată de BPN şi nu are rost să vehiculăm mai multe nume înainte de această reuniune”, a precizat liderul PNL.

Relu Fenechiu a fost condamnat, vineri, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”, iar fratele acestuia, Lucian, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul de revocare din funcţia de ministru al Transporturilor a lui Relu Fenechiu, la propunerea premierului Victor Ponta, precum şi numirea şefului Guvernului ca interimar la Transporturi.

Surse politice declarau, vineri, pentru MEDIAFAX, că, neoficial, pentru postul de ministru a fost propus Ovidiu Silaghi, variantă pe care însă premierul Ponta o analizează încă la acest moment, având în vedere că acesta a făcut obiectul unei sesizări a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

„Premierul vrea să se lămurească dacă nu vor apărea probleme în cazul lui Silaghi, dacă acesta va fi propus şi oficial de către PNL ca ministru”, au arătat sursele.

Agenţia Naţională de Integritate anunţa, pe 9 noiembrie 2012, că Ovidiu Silaghi, ministru al Transporturilor şi Infrastructurii în acea perioadă, nu poate justifica 206.798 de lei (aproximativ 45.955 de euro), reprezentând diferenţa între cheltuielile efectuate şi veniturile realizate în perioada 7 mai 2012-15 octombrie 2012.

ANI preciza că în perioada aprilie 2007 – decembrie 2008, Silaghi a ocupat funcţia de ministru pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, iar din 7 mai 2012 a fost învestit în funcţia de ministru al Transporturilor şi Infrastructurii. Între aceste două mandate, respectiv în perioada 2009 – 7 mai 2012, Silaghi şi-a exercitat prerogativele de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Romexpo SA.

În perioada 7 mai 2012 – 15 octombrie 2012, Ovidiu Silaghi a realizat, împreună cu soţia sa, Ariana, venituri salariale în cuantum de 24.872 de lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 231.670 de lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 206.798 lei (aproximativ 45.955 de euro), potrivit ANI.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat atunci Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Oradea, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Silaghi în perioada exercitării funcţiei de ministru al Transporturilor.

De asemenea, ANI a sesizat Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, cerând să facă cercetări cu privire la tranzacţii financiare suspecte efectuate de Ovidiu Silaghi, împreună cu Ariana Silaghi.

Dosarul privind averea lui Ovidiu Silaghi a fost clasat în luna aprilie de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a constatat că provenienţa bunurilor este justificată.