Antonescu despre proiectul MAI : O încercare comică a PDL de sporire a numărul de parlamentari

Proiectul de comasare a alegerilor lansat în dezbatere de MAI arată că PDL încearcă, de fapt, nu să scadă, ci să crească numărul de parlamentari, a declarat sâmbătă preşedintele PNL, Crin Antonescu. Reamintim că liderii PDL, în frunte cu Emil Boc, au afirmat recent că susţin rezultatul de la referendumul din 2009, când peste 80% din populaţia prezentă la vot a decis reducerea numărului de parlamentari la 300.
Economica.net - sâm, 03 dec. 2011, 13:13

„Prezentarea oficială a proiectului de lege prin care pedeliştii încearcă abuziv să comaseze două rânduri de alegeri extrem de importante, dar, şi mai comic, încearcă să îşi mărească numărul de parlamentari, mă bucură într-un fel, pentru că în felul acesta se pot lămuri şi cetăţenii aceştei ţări, dacă nu au făcut-o până acum, în privinţa bunei credinţe a acestor politruci, în frunte cu preşedintele Băsescu, care îi girează de atâţia ani”, a declarat, preşedintele PNL, Crin Antonescu, citat de Mediafax.

PNL nu poate fi de acord cu o asemenea lege, a spus Antonescu, reamintind că „USL a depus de multă vreme o propunere legislativă care ar reduce numărul parlamentarilor la 318 (…) lege care este blocată de pedelişti”.

„Vom discuta în următoarea şedinţă a USL care sunt paşii de urmat, menţionând din capul locului că luăm în calcul şi măsuri mai radicale, nu doar o contestaţie la Curtea Constituţională, care să fie rezolvată eventual după alegeri”, a mai declarat liderul liberal.

Calculele PNL: Mai mult cu 16 parlamentari

Liberalii susţin că, potrivit proiectului propus de Ministerul Administraţiei şi Internelor privind comasarea alegerilor, numărul senatorilor creşte de la 137, cât este în prezent, la 142, iar numărul deputaţilor se măreşte de la 334, câţi s-au ales în 2008, la 345.  În mod oficial, coaliţia de la putere propune o lege cu 16 parlamentari mai mult decât în prezent”, a declarat astăzi vicepresedintele PNL, Mihai Voicu.

Ce prevede proiectul MAI

Proiectul de lege propus de MAI păstrează norma de reprezentare actuală: un deputat la 70.000 de locuitori şi un senator la 160.000 de locuitori. Ce se schimbă, însă, este cifra la care se raportează norma de reprezentare. Numărul total de locuitori luaţi în calcul la alegeri, mai pe româneşte spus. Astfel, pentru alegerile parlamentare anterioare, cele din 2008, acest număr a fost de 21.680.974 de locuitori, folosindu-se ca referinţă datele furnizate de recensământul din 2002. Numărul de referinţă pe care îl ia acum în calcul ministerul condus de Traian Igaş este unul semnificativ mai mare: 22.305.133 de locuitori, conform informaţiilor furnizate la data de 31 octombrie 2011 de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor. Ceea ce înseamnă că proiectul prevede, în fapt o creştere a numărului de parlamentari.

Te-ar mai putea interesa și
Franţa cere Comisiei Europene să acţioneze împotriva ingerinţelor lui Elon Musk
Franţa cere Comisiei Europene să acţioneze împotriva ingerinţelor lui Elon Musk
Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Noel Barrot, a cerut miercuri Comisiei Europene să acţioneze "cu cea mai mare fermitate" împotriva ingerinţelor, în special ale lui Elon Musk, în dezbaterea......
Wizz Air reia zborurile din România spre Israel
Wizz Air reia zborurile din România spre Israel
Wizz Air a anunțat că reia zborurile din România spre Israel, după ce au fost suspendate în octombrie pe fondul conflictului ...
Azi, Stephane Sejourne, vicepreședinte al CE, se va întâlni cu Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan
Azi, Stephane Sejourne, vicepreședinte al CE, se va întâlni cu Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan
Stéphane Séjourné, vicepreședinte executiv al CE, responsabil de strategia industrială, se va întâlni azi la București ...
Românii vor putea merge în SUA în scop turistic sau de afaceri fără a mai fi necesară obținerea vizei
Românii vor putea merge în SUA în scop turistic sau de afaceri fără a mai fi necesară obținerea vizei
Românii vor putea merge în SUA în scop turistic sau de afaceri fără a mai fi necesară obținerea vizei. Intrarea României ...