Antonescu: Nu înţeleg de ce s-au trimis la preşedinte modificările statutului parlamentarilor
Întrebat despre trimiterea la preşedintele ţării, la Parchet şi la ANI pentru punct de vedere a propunerilor de modificare a Statului deputaţilor şi senatorilor, liderul PNL a spus: „Cred că în legătură cu ANI poate să existe o logică, pentru că ANI vizând aspecte prin statutul său ca instituţie (…) ar avea un cuvânt de spus. Ce ar avea de spus şi în ce calitate, preşedintele României sau Parchetul, nu pot să înţeleg şi probabil că lămuririle trebuiesc căutate în altă parte”.
Întrebat dacă a fost informat despre intenţia de trimitere a proiectului la Preşedinţie, Antonescu a răspuns: „Nu, eu nu am avut o asemenea intenţie, nu a avut nimeni din conducerea Senatului, din Biroul Permanent, de a propune aşa ceva, aud de la dumneavoastră pentru prima dată. Sigur, aici poţi cere părerea oricui pe care-l consideri înţelept, dar instituţional, nici preşedintele, şi cu atât mai puţin Parchetul, nu cred că au vreo competenţă sau vreo calitate în acest lucru”.
Proiectul de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor a fost trimis la Preşedinţie, Guvern, ANI şi Parchet, pentru ca aceste instituţii să exprime un punct de vedere sau să îl amendeze, au precizat vineri, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea Camerei Deputaţilor.
Sursele citate au arătat că pe modificările privind imunitatea şi conflictul de interese vor avea loc discuţii între consilieri de la Parchet şi reprezentanţi ai parlamentarilor.
Potrivit surselor menţionate, conducerea Camerei aşteaptă de la instituţiile respective puncte de vedere, astfel încât până luni să fie definitivat proiectul de modificare care va intra în dezbaterea comisiilor de specialitate.