Antonescu şi Ponta se întâlnesc, la Cotroceni, cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului

Preşedintele interimar Crin Antonescu se va întâlni, luni, la Palatul Cotroceni, cu premierul Victor Ponta şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, întâlnirea având loc înaintea şedinţelor în care parlamentarii vor adopta o decizie legată de legislaţia privind referendumul.
Economica.net - lun, 16 iul. 2012, 04:48
Antonescu şi Ponta se întâlnesc, la Cotroceni, cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului

Senatul se va reuni în sesiune extraordinară, marţi, iar Camera Deputaţilor se va reuni miercuri, pentru a decide în legătură cu legislaţia privind referendumul de demitere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

Preşedintele Senatului, Petru Filip, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că a solicitat convocarea Biroului Permanent al acestei Camere luni, la ora 13, pentru a se decide convocarea în sesiune extraordinară a plenului Senatului pentru marţi, la ora 12.

„Se discută legile referednumului, cea de la CC, şi ce există colateral pe legea referendumului”, a precizat Filip.

De asemenea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat pentru MEDIAFAX, că se va consulta cu preşedintele Senatului, având în vedere că deputaţii sunt cei care dau votul final în chestiunea legilor electorale, şi va propune convocarea plenului Camerei pentru ziua de miercuri.

Totodată, Zgonea a precizat că va avea o discuţie inclusiv cu liderii grupurilor parlamentare, după ce a primit solicitarea premierului Victor Ponta cu privire la convocarea unei sesiuni extraordinare pe subiectul legii referendumului.

În plus, Zgonea a mai precizat că se va lua o ultimă decizie cu privire la Codul de procedură civilă, care trebuie redactat într-o formă finală, de numerotare a textelor, după ce a fost adoptat în unanimitate la nivelul Camerei pentru ca acesta să fie publicat în cel mai scurt timp în Monitorul Oficial.

La rândul său, senatorul PSD Toni Greblă, preşedinte al Comisiei Juridice, a mai anunţat că luni, începând cu ora 13.00, Comisia va începe lucrul pentru elaborarea rapoartelor la aceste legi.

Toni Greblă a precizat că, în opinia sa nu va avea loc şi o şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului, întrucât singurele proiecte luate în discuţie sunt cele privind referendumul, iar după aprobarea în Senat, legile vor merge la Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Curtea Constituţională a decis, marţi, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul milionarilor americani a crescut cu peste 1.000 în fiecare zi pe parcursul anului trecut
Numărul milionarilor americani a crescut cu peste 1.000 în fiecare zi pe parcursul anului trecut
Avuţia a crescut în mod disproporţionat de repede în Statele Unite ale Americii pe parcursul anului trecut, în condiţiile în care peste 379.000 de persoane din SUA au devenit noi milionari în......
Control ANPC la Complexul Comercial Doraly 1 şi 2. Au fost oprite de la comercializare produse în valoare de peste 824 de milioane de lei
Control ANPC la Complexul Comercial Doraly 1 şi 2. Au fost oprite de la comercializare produse în valoare de peste 824 ...
Comisarii pentru protecţia consumatorilor au aplicat, miercuri, amenzi în valoare totală de 558.500 de lei, în urma unor ...
Jocul ”Dune: Awakening”, dezvoltat și la București. Echipa locală a lucrat patru ani la unul dintre cele mai ambițioase proiecte din industria globală de gaming
Jocul ”Dune: Awakening”, dezvoltat și la București. Echipa locală a lucrat patru ani la unul dintre cele mai ambițioase ...
Jocul Dune: Awakening s-a lansat oficial în urmă cu o săptămână, iar o parte din dezvoltarea lui a avut loc și în ...
K-FOOD România deschide un nou magazin în Pitești pe 4 iulie, cu Ramen Bar și terasă în aer liber
K-FOOD România deschide un nou magazin în Pitești pe 4 iulie, cu Ramen Bar și terasă în aer liber
FOOD România, cea mai mare rețea de magazine alimentare coreene din țară, anunță inaugurarea unei noi unități în ...