Antonio Guterres, desemnat oficial viitorul secretar general al ONU

Economica.net
13 10. 2016
guterres_antonio_guterres_456878877_06526300

Guterres, 67 de ani, a fost timp de 10 ani şeful Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi şi a fost desemnat candidat favorit cu unanimitate de voturi, săptămâna trecută, de către membrii Consiliului de Securitate.

Guterres, al cărui mandat va începe la 1 ianuarie 2017, a promis să acţioneze ca un ‘mediator onest’ şi a afirmat că va avea o abordare umilă în încercarea de a soluţiona probleme globale, acordând o atenţie deosebită demnităţii umane.

‘Diversitatea ne aduce împreună, nu ne desparte’, a declarat Guterres în faţa Adunării Generale a ONU.

‘Trebuie să fim siguri că suntem capabili să spargem această alianţă între toate acele grupări teroriste sau extremişti violenţi, pe de o parte, şi manifestări de populism şi xenofobie, pe de altă parte’, a subliniat el.

‘Aceste două părţi se întăresc reciproc şi trebuie să fim capabil să le combatem cu determinare’, a menţionat noul secretar general al ONU.

Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU au recomandat în unanimitate săptămâna trecută ca Adunarea Generală să-l numească pe Guterres. El a câştigat în faţa altor 12 candidaţi, dintre care şapte sunt femei, în contextul unei campanii pentru alegerea primei femei în această funcţie.

Guterres a declarat în faţa Adunării Generale că protejarea şi promovarea drepturilor femeilor este un angajament prioritar. El a promis să lucreze pentru egalitatea între sexe în cadrul mandatului său la ONU.

Un diplomat din cadrul Consiliului de Securitate, a declarat, sub rezerva anonimatului, că unele persoane au insistat ca Guterres să nu facă nicio înţelegere pentru a obţine voturile Rusiei şi Chinei.

‘Guterres este tipul de persoană care îşi va forma o echipă puternică, bazată pe merit’, a afirmat diplomatul, adăugând că ‘este clar faptul că China lansează o provocare semnificativă pentru Departamentul de Menţinere a Păcii’.

‘Credem că Rusia ar trebuie să fie reprezentată corespunzător în secretariatul general’, a declarat ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin întrebat la începutul acestei luni dacă ţara sa este interesată să deţină o poziţie importantă în cadrul ONU.