ANTREC lansează o nouă ediţie a programului special Vacanţe la ţară

Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural ANTREC România va lansa duminică, 23 martie, o nouă ediţie a programului special 'Vacanţe la ţară', a declarat joi, pentru AGERPRES, preşedintele ANTREC, Marilena Stoian, cu prilejul unei mese rotunde pe tema turismului rural, organizată la Romexpo.
Economica.net - J, 13 mart. 2014, 21:27
ANTREC lansează o nouă ediţie a programului special Vacanţe la ţară

Programul este destinat tuturor categoriilor de turişti, care vor avea oportunitatea de a descoperi viaţa satului, tradiţiile locurilor respective, ospitalitatea specifică acestui tip de turism şi, nu în ultimul rând, pot servi o masă tradiţională cu bucate specifice fiecărei zone pentru care vor opta.

Marilena Stoian a afirmat că anul 2013 a fost unul ‘bun, dar nu foarte bun’ pentru turismul rural, iar lipsa zăpezii a afectat sezonul turistic de iarnă. Au fost diversificate activităţile, festivalurile menite să promoveze turismul rural şi să atragă turişti, iar această tendinţă va continua şi în 2014.

În Bucureşti, ANTREC va organiza două evenimente la Muzeul Satului, la începutul verii şi în toamna acestui an. De asemenea, ANTREC vrea să intensifice promovarea pe internet, a adăugat Marilena Stoian.

Preşedintele executiv al ANTREC, Mişu Chiruc, a declarat pentru AGERPRES că preţurile în acest domeniu au stagnat în ultimii trei ani, iar aproximativ 10% dintre turişti sunt străini.

Reprezentanţii ANTREC spun că au sugerat proprietarilor de pensiuni să îşi adapteze tarifele, în sensul ca în perioadele de extrasezon să aibă tarife mai atractive.

Cei doi reprezentanţi ai ANTREC au menţionat ca probleme cu care se confruntă membrii asociaţiei necesitatea simplificării legislaţiei şi concurenţa neloială din partea celor care utilizează munca la negru.

În România există în prezent peste 5.000 de pensiuni pentru turismul rural. Pe portalul specializat pentru promovarea domeniului şi rezervări online sunt înscrise peste 3.500 de pensiuni.

 

Te-ar mai putea interesa și
Încă două decese din cauza gripei. Numărul total ajunge la trei persoane și epidemia continuă
Încă două decese din cauza gripei. Numărul total ajunge la trei persoane și epidemia continuă
În această săptămână s-au înregistrat cu o treime mai puţine cazuri de infecţii respiratorii faţă de săptămâna anterioară. Cele trei decese au fost înregistrate la persoane de peste......
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti toți ceilalți șoferi români din 2026
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti ...
Circa 60.000 de șoferi români, adică toți care conduc mașini electrice, vor achita un impozit special, în valoare de ...
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români participanți, și cum îți poți crește pensia
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români ...
Românul care va încasa cea mai mică pensie privată obligatorie( Pilonul II), abia dacă se va alege cu 1.400 de lei, ...
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
Un atac ucrainean cu drone a vizat în zorii zilei de miercuri o rafinărie din Tuapse, în sud-vestul Rusiei, unde se estimează ...