ANTREC lansează o nouă ediţie a programului special Vacanţe la ţară

Economica.net
13 03. 2014
vacante_la_tara_88788600

Programul este destinat tuturor categoriilor de turişti, care vor avea oportunitatea de a descoperi viaţa satului, tradiţiile locurilor respective, ospitalitatea specifică acestui tip de turism şi, nu în ultimul rând, pot servi o masă tradiţională cu bucate specifice fiecărei zone pentru care vor opta.

Marilena Stoian a afirmat că anul 2013 a fost unul ‘bun, dar nu foarte bun’ pentru turismul rural, iar lipsa zăpezii a afectat sezonul turistic de iarnă. Au fost diversificate activităţile, festivalurile menite să promoveze turismul rural şi să atragă turişti, iar această tendinţă va continua şi în 2014.

În Bucureşti, ANTREC va organiza două evenimente la Muzeul Satului, la începutul verii şi în toamna acestui an. De asemenea, ANTREC vrea să intensifice promovarea pe internet, a adăugat Marilena Stoian.

Preşedintele executiv al ANTREC, Mişu Chiruc, a declarat pentru AGERPRES că preţurile în acest domeniu au stagnat în ultimii trei ani, iar aproximativ 10% dintre turişti sunt străini.

Reprezentanţii ANTREC spun că au sugerat proprietarilor de pensiuni să îşi adapteze tarifele, în sensul ca în perioadele de extrasezon să aibă tarife mai atractive.

Cei doi reprezentanţi ai ANTREC au menţionat ca probleme cu care se confruntă membrii asociaţiei necesitatea simplificării legislaţiei şi concurenţa neloială din partea celor care utilizează munca la negru.

În România există în prezent peste 5.000 de pensiuni pentru turismul rural. Pe portalul specializat pentru promovarea domeniului şi rezervări online sunt înscrise peste 3.500 de pensiuni.