Anul 2019, cel mai bun din istoria pieţei rezidenţiale, cu 14.000 de locuinţe livrate şi un grad de absorbţie de 70%

În București și împrejurimi, cea mai mare piață regională locală, se va înregistra un nou record de livrări de locuințe noi în 2019. Datele oficiale arată că în primul semestru s-au livrat cu 46,5% mai multe locuințe în București și llfov, comparativ cu perioada similară din 2018. Datele SVN Romania arată că până la 14.000 de locuințe noi ar putea fi în acest an în București și împrejurimi, în funcție de respectarea graficelor de construcție din partea dezvoltatorilor dar și de rapiditatea cu care vor fi întocmite procesele de recepție a lucrărilor, iar gradul de absorbție al locuințelor noi pe parcursul construcției e de 70%.
Economica.net - mar, 10 dec. 2019, 08:06
Anul 2019, cel mai bun din istoria pieţei rezidenţiale, cu 14.000 de locuinţe livrate şi un grad de absorbţie de 70%

Numărul de tranzacții încheiate se prefigurează a fi la un nivel similar cu cel înregistrat anul anterior – asta în ciuda unui început de an tumultos, atât din punct de vedere al evenimentelor din sfera socialo-politică cât și din punct de vedere al informațiilor contradictorii privind evoluția pieței rezidențiale.

Astfel, deși primele luni din 2019 au adus scăderi anuale de peste 16%, numărul de tranzacții a revenit pe creștere începând cu luna iulie, scăderea anuală încetinind astfel la 3,5% în luna octombrie. Ținând cont de tendințele actuale, este probabil ca 2019 să se încheie cu un număr similar de tranzacții încheiate în București și împrejurimi. În tot acest context, prețurile de tranzacționare și–au continuat tendința de creștere, în ultimele 12 luni înregistrându-se o majorare de aproximativ cinci procente.

„Piața rezidențială a avut o evoluție foarte bună în ultimele luni. Numărul de tranzacții și-a revenit, înregistrându-se plusuri semnificative pe perioada toamnei, iar prețurile au rămas într-o marjă pozitivă. Gradul de absorbție este încă unul foarte bun, de peste 70% pe durata construcției, însă dezvoltatorii trebuie să fie foarte atenți în continuare și să apeleze la consultanță de specialitate”, declară Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.

Revenirea numărului de tranzacții s-a produs într-un context general de diversificare și majorare a ofertei pe palierele superioare ale pieței rezidențiale, 2019 fiind de altfel primul an în care segmentul middle market a deținut ponderea majoritară pe piața rezidențială din București.

Modificarea structurii ofertei s-a revâzut și în ceea ce privește modaltățile de achiziționare. Astfel, programul Prima Casă nu mai este metoda principală de achiziționare, reprezentând aproximativ 25% din totalul tranzacțiilor încheiate.

Piețele regionale

Cluj – Napoca rămâne cea mai mare piață rezidențială regională din România, cu aproximativ 7.000 de locuințe livrate în oraș și împrejurimi. Prețurile și-au continuat tendința de majorare și în 2019 iar gradul de absorbție pe durata construcției s-a menținut la un nivel foarte ridicat, de peste 90%. Cluj – Napoca este de altfel o piață rezidențială atipică, aproximativ 80% dintre tranzacțiile încheiate de către persoanele fizice fiind realizate din resurse proprii.

Constanța și Timișoara reprezintă următoarele piețe rezidențiale potrivit datelor SVN, cu aproximativ 4.000 de locuințe terminate anual, în principal datorită avântului luat de localitățile limitrofe. Brașov, Sibiu, Iași și Oradea sunt celelalte piețe rezidențiale în care sunt predate anual peste 1.000 de locuințe, Craiova având premisele de a intra în 2019 în rândul acestora.

SVN Romania este una dintre cele mai mari companii de consultanță imobiliară active în România, având operațional și un birou regional în Cluj – Napoca. Compania este lider pe segmentul rezidențial și unul dintre principalii jucători pe segmentul de property management. SVN Romania operează și o divizie de brokeraj de credite – SVN Romania | Credit & Financial Solutions. 

Te-ar mai putea interesa și
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
Sindicatul Liber Navalistul (SLN) îşi exprimă ferm dezacordul faţă de decizia administratorilor Damen Shipyards Mangalia SA de a disponibiliza 295 de angajaţi şi acuză lipsa de transparenţă......
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile şi pensiunile din Poiana Braşov sunt ocupate aproape în întregime pe perioada vacanţei de iarnă, hotelierii ...
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația inițială e România
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația ...
Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului submarin prin Marea Neagră va fi gata în următoarele două luni, a declarat ...
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR) îşi exprimă îngrijorarea cu privire ...