Anul agricol 2020. Cum arată estimările Comisiei Europene pentru România

România se confruntă cu unul dintre cei mai secetoși ani ai ultimei decade, culturile de toamnă fiind afectate în proporții mari. Luând în considerare și celelate tipuri de culturi, specialiștii Comisiei Europene prognozează că cea mai drastică scădere a producției la hectar va fi la orz. În schimb, am putea avea producție record la sfecla de zahăr.
Alina Stanciu - mie, 29 apr. 2020, 18:37
Anul agricol 2020. Cum arată estimările Comisiei Europene pentru România

Europa de Vest experimeantează una dintre cele mai secetoase începuturi de primăvară din 1979, ploile lipsind aproape în întregime începând cu mijlocul lunii martie, avertizaeză ultimul raport al Comisiei Europene privind producțiile agricoole din UE. România, Ungaria și Polonia se confruntă, de asemenea, cu aceeași lipsă de precipitații încă de la finele ierii. Efectele se resimt atât asupra culturilor de toamnă, dar și asupra condițiilor în care se vor putea semăna culturile de primăvară și vară. „În România, aceste condiții nefavorabile au afectat negativ însămânțarea și apariția culturilor de primăvară”, notează experții UE.

Ce se întâmplă cu principalele culturi agricole

Potrivit acestora, cele mai afectate culturi în România anul acesta vor fi cele de orz, porumb, grâu și triticale. Randamentele la hectar vor fi însă extrem de bune la sfeclă și cartofi.

Mai exact, Comisia Europeană estimează că fermierii români vor reuși o medie de 4,75 tone de grâu la hectar, cu 0,9% în minus față de anul trecut, dar cu 7% peste media ultimilor cinci ani. Raportat la celelalte state membre, scăderea este nesemnificativă. În Estonia, spre exemplu, producția la hectar s-a prăbușit cu 24% comparativ cu 2019, iar media UE indică o diminuare a prodicției la hectar de 2,3%. Totuși, România rămâne una dintre țările cu cele mai mici randamente, Belgia, Olanda, Irlanda sau Danemarca producând aproape dublu pe aceeași suprafață.

Conform declarațiilor ministrului Agriculturii, Adrian Oris, MADR estimează o pierdere a producției de grâu de pâna la 50%. „Vom recolta probabil 50-60% față de anul trecut. În anii foarte buni, România produce aproximativ 9 milioane de tone de grâu și consumăm între 2,5 și 3 milioane de tone, din care 2,2 milioane pentru panificație. Probabil că anul acesta va fi  cu 50% mai mic, așadar consumul intern tot va fi acoperit”, preciza Oros.

Orzul, cel mai afectat

Cei care au mizat pe cultura de orz vor recolta însă și mai puțin. Conform estimărilor, producția la hectar se va limita la 4,26 tone, adică cu 4% sub cea a anului 2019. Raportat la media ultimilor cinci ani, situația este însă bună, cu un plus de 5,4%. Media europeană indică o producție de 4,86 tone la hectar, cu 2,8% mai mică decât în 2019.

Afectate de condițiile meteorologice sunt anul acesta și culturile de porumb, vedeta la export a României în anul acesta de marketing.Comisia Europeană estimează o producție medie la hectar de 6,45 de tone, cu 1,1% sub cea de anul trecut, dar cu 17% peste media ultimilor cinci ani. Suntem însă printre puținele state europene cu producții de porumb în scădere, randamentul mediu la nivelul UE fiind de aproxximativ 8 tone la hectar, cu 1,7% peste 2019.

Culturi pe plus. Sfecla de zahăr ar putea bate un nou record

Conform declarațiilor ministrului Agriculturii, Adrian Oros, triticala este pe lista culturilor afectate grav de secetă, fiind o cereală de toamnă. Analiștii Comisiei Europene astează că producția la hectar din acest an va fi mai mare cu 3,3% față de 2019, până la 4,26 de tone la hectar. Media în statele UE este de 4,18 tone la hectar, cu 3,1% în plus față de anul trecut.

Randamentul mediu la rapiță va fi cu 8,3% mai mare, până la 2,57 tone la hectar, în timp ce producția medie la hectar la floarea-soarelui va ajunge la 2,6 tone, cu 0,1% peste raportările anului trecut.

De asemene, cultivatorii de cartofi au un an bun, cu producții medii de 17,4 tone la hectar, cu 18% mi mult decât în anul trecut.

Cultura vedetă a acestui an, după cum reiese din estimările Comisiei Europene este însă sfecla de zahăr în cazul căreia se va ajunge la randamente de 43,6 tone la hectar, cu 40% mai mult decât în 2019 și cu 14% în plus raportat la media ultimilor cinci ani.

În toamna anului trecut a fost însămânțată cu grâu, secară, triticale, orz, orzoaică și rapiță o suprafață de aproximativ 2,2 milioane de hectare.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...