Anul începe cu creşteri de până la 2,7% la Bursă. Cum va continua?
Indicele BET XT, care face media ponderată a variaţiilor celor mai importante 25 de acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), creştea cu 1,9%, iar indicele BET, al celor mai importante 10 acţiuni (fără SIF-uri) – cu 2,06% la o jumătate de oră de la deschidere.
BET XT, urmăreşte atât cotaţiile Fondului Proprietatea (FP) cât şi pe cele ale societăţilor de investiţii financiare (SIF).
Indicele BET NG, al companiilor energetice, creştea cu aproape 2,7%.
„Acum, nu sunt mai mulţi jucători decât ne-am aştepta, totuşi ordinele lor sunt mai consistente, mai ales că nu s-a mai tranzacţionat de câteva zile“, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Marcel Murgoci, şeful brokerilor de la Estinvest.
Creşterile de astăzi se produc pe fondul „optimismului de circumstanţă“ legat de rezolvarea temporară a problemelor fiscale din SUA, ca şi de semnele bune pe care le dau economiile SUA şi Chinei.
Totuşi, perspectivele nu sunt deloc la fel de optimiste pentru întreg anul.
„Avem un an greu, afară, dar mai ales în ţară, cu multe necunoscute. Avem multe miliarde de dat înapoi la FMI, avem un program guvernamental ambiţios, dar nu ştim cât de mult se va respecta şi, mai ales, nu avem parte nici măcar de promisiuni oficiale în legătură cu marile listări şi cu dezvoltarea pieţei“, spune brokerul de la Estinvest.
După trei sferturi de oră de tranzacţionare se strânsese un rulaj de peste un milion de euro, ceea ce însemna o lichiditate promiţătoare.
Cele mai tranzacţionate acţiuni erau cele ale Transelectrica (TEL), care creşteau cu 5,59%, urmate de Fondul Proprietatea (FP, +2,09%) şi SIF Transilvania, SIF Oltenia, BRD şi Petrom (SNP).