Anularea parteneriatului public-privat pentru autostrada Comarnic-Braşov, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de marţi

Economica.net
27 01. 2020
autostrada__muncitori_drumuri_mr_11_11026700_53095500

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat luni că Guvernul va anula în şedinţa de marţi parteneriatele public-private pentru autostrada Comarnic – Braşov şi pentru tronsonul Târgu Mureş – Iaşi al autostrăzii Unirii.

„Am avut discuţii (cu parlamentarii PNL – n.r.) şi pe subiectul Comarnic – Braşov. Mâine (marţi-n.r.), Guvernul va lua în discuţie şi va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care acel parteneriat public-privat propus de Vâlcov şi Dăncilă devine istorie. După momentul anulării parteneriatului public-privat, obiectivul Comarnic – Braşov va fi predat către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor. Noi vom veni în faţa Guvernului şi vom spune care sunt soluţiile pentru construirea autostrăzii Comarnic – Braşov. Autostrada Comarnic – Braşov reprezintă un obiectiv major, se va realiza. Până începe construcţia autostrăzii Comarnic – Braşov avem obligaţia să găsim rute alternative”, a spus ministrul Transporturilor.

Ministrul a arătat că tot marţi va fi anulat şi parteneriatul public-privat pentru tronsonul Târgu Mureş – Iaşi al autostrăzii Unirii.

Pe ordinea de zi a şedinţei, remisă de Guvern AGERPRES, se află două proiecte de ordonanţă referitoare la Secretariatul General al Guvernului – unul privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile acestei instituţii şi celălalt privind aprobarea aderării SGG la Reţeaua europeană de dezvoltare durabilă.

Guvernul urmează să aprobe, de asemenea, numărul de autoturisme necesar desfăşurării activităţilor specifice de către Societatea Naţională Nuclearelectrica SA şi de către Societatea OIL TERMINAL SA.

Tot în şedinţa de marţi se va discuta şi despre o hotărâre cu privire la rechemarea lui Sorin Adrian Pîrvulescu, consul general al României la Strasbourg, Republica Franceză.