Anulată, suspendată sau amânată? Tranzacţia pentru birourile NEPI Rockastle, în ape tulburi
Oficialii AFI Europe susţin însă într-un comunicat adresat bursei din Tel Aviv, că anularea e ilegală și resping notificarea NEPI Rockcastle, bazându-se pe faptul că pandemia de coronavirus nu a permis finalizarea tranzacției și sugerează amânarea acesteia.
Cert este că atât AFI Europe, cât și NEPI Rockcastle sunt lovite de criza creată de virusul COVID-19, ambele fiind specializate pe centre comerciale, închise în această perioadă, cu excepția farmaciilor și a hypermarketurilor.
Conform reprezentanților Consiliului Concurenței (CC), deși companiilor li s-a aprobat tranzacția, acestea pot decide în privința soartei acesteia, iar aprobarea nu creează obligații de acest fel pentru cele două companii imobiliare. De altfel, în câteva cazuri s-a mai întâmplat ca tranzacţii să pice după aprobarea CC.
Proprietățile scoase la vânzare cuprinde proiectele Floreasca Business Park din București, City Business Centre din Timișoara, The Lakeview și Victoriei Office din București, iar valoarea lor cumulată depășește 300 milioane euro.