Anunţ de la BNR după zile de coșmar pentru leu – curs valutar euro BNR 8.05.2026

CURS BNR 8.05.2026 - Banca Naţională a anunţat un curs de referinţă de 5,2364 lei/euro vineri, 8 mai 2026, faţă de 5,5,2661 lei/euro, nivelul anunţat ieri. Cursul euro/leu a scăzut după o perioadă în care a atins cele mai mari valori din istorie. Euro a avut patru şedinţe consecutive în care a atins recorduri în faţa leului la referinţa BNR. Şi ieri moneda europeană a scăzut, dar nesemnificativ, menţinându-se aproape de maximul istoric atins miercuri
Economica.net - vin, 08 mai 2026, 13:21
Anunţ de la BNR după zile de coșmar pentru leu - curs valutar euro BNR 8.05.2026

Curs BNR  – Banca Naţională a anunţat un curs de referinţă de 5,2364 lei/euro  joi, 7 mai 2026, faţă de 5,2661 lei/euro, nivelul anunţat ieri. Euro a avut patru şedinţe consecutive în care a ajuns la niveluri record în faţa leului (30 aprilie 5,1417 lei/euro, 4 mai 2026 5,1998 lei/euro, 5 mai 2026 5,2180 lei/euro, 6 mai 5,2688 lei/euro).

Euro a crescut cu 3,5% faţă de leu, din 28 aprilie, înainte de acutizarea crizei politice, şi până azi. Pe 28 aprilie 2026, BNR a anunţat un curs de referinţă de 5,0937 lei/euro.

Curs euro/leu – Euro a ajuns la nivelul de 5,26 lei pe piaţa interbancară de miercuri,  6 mai 2026, şi a rămas la acest nivel şi pe parcursul zilei de joi, 7 mai 2026.

Ce a anunţat joi BNR despre evoluţia cursului euro/leu în perioada următoare

Cursul de schimb leu/euro ar putea înregistra variaţii în ambele direcţii în perioada următoare, iar tensiunile pot continua până când vom avea răspunsuri clare în ceea ce priveşte stabilitatea politică şi financiară a României, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu.

„E o perioadă de instabilitate, ea se simte de pieţe, e o perioadă tulbure. Sunt multe răspunsuri pe care pieţele le aşteaptă din partea situaţiei politice şi financiare din România. În perioada următoare probabil vom asista la variaţii ale cursului, probabil în ambele direcţii, dar până când nu avem nişte răspunsuri clare în ceea ce priveşte stabilitatea politică-financiară a României, tensiunile pot continua. Este o situaţie prin care trecem, încercăm să o gestionăm la Banca Naţională cu toate resursele şi armele pe care le avem la dispoziţie, dar trebuie să înţelegem că răspunsurile sunt în altă parte, nu sunt la Banca Naţională, pentru liniştirea pieţelor”, a spus Dan Suciu, prezent la simpozionul de educaţie financiară cu tema „Financial literacy to support security, independence and inclusion”, scrie Agerpres.

Acesta a fost întrebat de jurnalişti dacă există posibilitatea să se ajungă la un curs ridicat, de 6 lei pentru un euro.

„Noi nu avansăm cifre, nici niveluri. Trebuie să găsim un optim pentru situaţia dată, ţinând cont de toate resursele pe care le avem şi de toate constrângerile în care operăm, cele legate de, cum spuneam, găsirea unui răspuns la întrebarea legată de guvernare şi de stabilitatea financiară. Daţi-mi voie să nu mai fac alte comentarii, e o situaţie în care orice cuvânt poate fi interpretat pe pieţe, aşa că suntem cu toţii, până la urmă, în aceeaşi barcă în care ne dorim un curs cât mai rezonabil”, a explicat Dan Suciu.

Iată cum a evoluat cursul euro/leu la BNR în ultimele zile:

29 aprilie 2026 5,1004 lei/euro

30 aprilie 5,1417 lei/euro

1 mai, 2 mai şi 3 mai au fost zi nebancare.

4 mai 2026 5,1998 lei/euro

5 mai 2026 5,2180 lei/euro

6 mai 5,2688 lei/euro

7 mai 5,2661 lei/euro.

8 mai 5,2364 lei/euro.

Ce s-a întâmplat la BNR în ziua moţiunii

Curs BNR – Un nou record pentru euro. Banca Naţională a anunţat marţi, 5 mai 2026, un curs de 5,2180 lei/euro, cea mai mare valoare din istorie la referinţa BNR.

Ce s-a întâmplat în ziua moţiunii pe piaţa interbancară

Curs euro/leu – Leul a început dimineaţa zilei moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în intervalul 5,18 lei – 5,19 lei, pe piaţa interbancară, aproape de nivelul anunţat în ziua precedentă la cursul BNR, când euro atinsese cea mai mare valoare din istorie în faţa leului la referinţa Băncii Naţionale.

Euro se tranzacţiona pe piaţa interbancară la 5,21 lei, în jurul orei 12.40, chiar înainte de votul moţiunii. În timpul dezbaterilor, moneda europeană se situa în intervalul 5,1970 lei – 5,2070 lei. 

După ora 13, euro a sărit la 5,23 lei şi a atins chiar pragul de 5,24 lei.

Te-ar mai putea interesa și
Marco Rubio spune că Trump încă nu s-a decis cum va răspunde țărilor din NATO care au refuzat să ofere acces Armatei SUA la bazele de peritoriul lor pentru a ataca Iranul
Marco Rubio spune că Trump încă nu s-a decis cum va răspunde țărilor din NATO care au refuzat să ofere acces Armatei ...
Preşedintele american Donald Trump nu a decis deocamdată cum să reacţioneze faţă de refuzul anumitor aliaţi de a permite forţelor armate americane să le utilizeze bazele, a declarat vineri......
Trenul românesc Leon, care a dus clubberi la mare, merge săptămâna viitoare la munte. Destinația? Surpriză!
Trenul românesc Leon, care a dus clubberi la mare, merge săptămâna viitoare la munte. Destinația? Surpriză!
Grupul Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, anunță vineri că va introduce trenul diesel Leon pe o rută ...
Aurul în perioade de criză: de ce prețurile scad înainte să crească
Aurul în perioade de criză: de ce prețurile scad înainte să crească
Volatilitatea accentuată de pe piețele globale din ultimele zile a readus în atenție modul în care evoluează aurul ...
Hidroelectrica anunță că a atins un nou pragul istoric de capitalizare, de 76,3 miliarde de lei, în plin conflict cu prim-ministrul Ilie Bolojan
Hidroelectrica anunță că a atins un nou pragul istoric de capitalizare, de 76,3 miliarde de lei, în plin conflict cu ...
Societatea Hidroelectrica a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că astăzi, 8 mai 2026, se marchează un nou moment ...