Anunț de la Revolut pentru toți clienții din România. Peste 1 milion de clienți noi într-un singur an

24 08. 2024
Revolut-Urban-07-New-logo

Banca digitală a procesat în ultimele 7 luni întregi, în medie, 103 milioane de tranzacții pentru clienții de pe piața locală, iar o treime dintre acestea au reprezentat plăți cu cardul (33 milioane de plăți), spune Revolut. Cu un număr în creștere de clienți care folosesc Revolut ca un cont bancar principal, baza de clienți s-a dublat în ultimele 24 de luni, în condițiile în care în iulie 2022 avea 2 milioane de clienți activi.

”Diversificarea continuă a produselor și funcțiilor incluse în aplicație, ușurința utilizării și transparența în privința taxelor și comisioanelor au transformat Revolut în prima opțiune de digital banking pentru milioane de români. Revolut este mai mult decât o metodă de plată ușor de utilizat la cumpărături, fie în magazin, fie pe platforme de comerț online. Este banca din telefonul mobil care ajută clienții să își gestioneze întreaga viață financiară, începând chiar de la vârsta de 6 ani”, a declarat Gabriela Simion, General Manager Revolut Bank UAB sucursala România.
”Revolut este un ghișeu digital unde orice client își rezolvă orice problemă financiară personală sau a familiei sale. De la conturi curente în peste 30 de monede la credite personale sau investiții în instrumente complexe precum ETF-urile sau obligațiunile guvernamentale și corporate, un client își rezolva tot ceea ce ține de bani cu aplicația noastră. Pe piața locală, și-a dobândit popularitatea grație transferurilor instant peer-to-peer, care au atins 72 de milioane de tranzacții de la începutul anului 2024, iar ulterior a devenit una dintre băncile digitale preferate ale românilor și un jucător fintech proeminent. Suntem mândri de impactul pozitiv pe care Revolut îl are asupra calității vieții clienților noștri și asupra pieței financiar-bancare locale în ansamblu. Le suntem recunoscători clienților români pentru încrederea lor”, a declarat Mariia Lukash, Head of Growth CEE.

Cifre cheie pentru piața locală:
● Un client român mediu a realizat 19 plăți cu Revolut/ lună în prima jumătate a anului 2024
● Suma medie cheltuită pentru achiziții de diverse mărfuri și servicii, în primele șase luni ale anului, a fost de 384 euro (1.910 lei) per client
● Utilizatorii români au realizat peste 33 de milioane de plăți cu cardul, ca medie lunară, în perioada 1 ianuarie 2024 – 15 august 2024)
● În ultimele 12 luni complete, 79% dintre plățile cu cardul Revolut au fost efectuate la comercianți locali
● Suma medie economisită de un client Revolut din România, în perioada februarie – iulie 2024, a fost de 746 euro (3.711 lei)
● Cea mai mare sumă totală a transferurilor internaționale de bani efectuate dintr-o țară străină în România a provenit din Regatul Unit (916 milioane de euro, în ultimele 12 luni complete)
● Top 10 țări de unde s-au trimis sume importante de bani către utilizatorii Revolut din România, în ultimele 12 luni complete: Regatul Unit, Germania, Irlanda, Franța, Olanda, Italia, Belgia, SUA, Spania și Elveția
● Suma medie primită de un utilizator Revolut din România sub formă de transferuri internaționale, în ultimele 12 luni, a fost de 2.326 de euro (+5,37% față de anterioara perioadă de 12 luni complete)
● Suma medie trimisă de un utilizator român cu Revolut către destinatari din alte țări a fost de 1.774 euro, în ultimele 12 luni (+3% față de anterioara perioadă de 12 luni complete)
● Portofoliul de investiții în produsele oferite de Revolut este de 1.855 euro per client (în primele șase luni ale anului)
● Românii care au călătorit și au folosit Revolut în străinătate în prima parte a vacanței de vară (iulie și prima jumătate a lui august) au cheltuit cel mai mult în Italia (42 milioane de euro), în Germania (38 milioane de euro) și Grecia (36 milioane de euro)
● Turiștii străini care au vizitat România și au cheltuit cele mai mari sume în țara noastră în prima parte a vacanței de vară 2024 au fost britanicii (166 milioane de euro), urmați de germani (25 milioane de euro) și irlandezi (19 milioane de euro).