Anunţ de ultimă oră despre La Cocoș. Ce se întâmplă cu lanţul de magazine

La Cocoş - Nume noi în conducere. Fostul director general al Lidl Cehia și Slovacia și recent-numitul director pe Europa Centrală al BERD contribuie, în calitate de membri ai CA, la dezvoltarea hard-discounterului La Cocoș, lanț fondat de familia Nica din Ploiești. Cei doi au intrat în boardul companiei la finele anului trecut, odată cu tranzacția prin care BERD, fondul de investiții CEECAT şi Morphosis Capital au devenit acționari majoritari în Supermarket La Cocoș SA.
Alina Stanciu - mie, 05 mart. 2025, 12:20
Anunţ de ultimă oră despre La Cocoș. Ce se întâmplă cu lanţul de magazine

La Cocoș, retailerul fondat de familia Nica din Ploiești în urmă cu șapte ani și care a ajuns în 2023 la rulaje de aproximativ 1 miliard de lei, cea mai mare cifră de afaceri a unui jucător național pe piața comerțului alimentar dominată de branduri internaționale, beneficiază de experiența  noului Director pe Europa Centrală al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Miljan Zdrale.

Zdrale, care și-a ocupat noua poziție începând cu 1 ianuarie 2025, după 11 ani în care a fost manager pe zona de agribusiness și food în CSEE, tor în cadrul BERD, face parte din Consiliul de Administrație al La Cocoș SA din decembrie 2024 când adunarea generală a acționarilor Supermarket La Cocoș au decis transferul de acțiuni și numirea unui consiliul de administrație format din cinci membri.

Alături de Zdrale, din CA mai face pare și cetățeanul german Jan Matthias Christian Siers, fostul director general al Lidl Cehia și Slovacia în perioada 2000-2009 și care, de mai bine de 16 ani, este managing partner la

Ceilalți membri ai CA sunt Iulian Nica, co-fondatorul La Cocoș, Adrian Netea, Investment Director la fondul de investiții Morphosis Capital și Sebastian Tcaciuc, partener la

Cine deține lanțul La Cocoș. Noii acționari au plătit o primă de emisiune totală de 14,9 milioane de euro.

Amintim că, la finele anului trecut, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), fondul regional de private equity CEECAT Capital Fund şi Morphosis Capital Fund II, un fond de capital de creştere axat pe dezvoltarea şi transformarea IMM-urilor locale în jucători regionali, au intrat în acţionariatul La Cocoş deținut atunci de soții Iulian și Gianina Nica.

Preluarea s-a făcut prin La Cocoș SARL, o entitate cu răspundere limitată înființată la Luxembourg.

Mai exact, potrivit deciziei adunării acționarilor din decembrie 2024, Gianina Nica a cedat către La Cocoș SARL 50% din capitalul social al Supermarket la Cocoș, ieșind astfel din acționariatul companiei pe care a fonda-o alături de soț.

La rândul său, Iulian Nica a cedat  către La Cocoș SARL 4,17% din capitalul social al Supermarket la Cocoș, rămânând cu 45,8% din capitalul social. Valoarea nominală totală  a acțiunilor  transferate de cei doi fondatori către La Cocoș SARL s-a cifrat la 650.000 de lei.

Totodată, în aceeași adunare, acționarii au decis ca La Cocoș SARL să adauge 10.000 de euro la capitalul social al companiei, prin aport în numerar. Cu acest scop, compania a emis 5.000 de acțiuni noi. Noile acțiuni, care reprezintă 4% din capitalul social majorat, au fost subscrise și plătite integral de La Cocoș Sarl care a plăti integral la data hotărârii și o primă de emisiune totală de 14,9 milioane de euro.

Noile acțiuni, care reprezintă 4% din capitalul social majorat, au fost subscrise și plătite integral de La Cocoș Sarl care a plăti integral la data hotărârii și o primă de emisiune totală de 14,9 milioane de euro.

Astfel, ca urmare a transferului de acțiuni de la familia Nica către La Cocoș Sarl și a majorării de capita, 56% dn capitalul social al Supermarket La Cocoș este controlat de BERD și cele două fonduri de investiții, prin La Cocoș Sarl, iar restul de 44% aparțin lui Iulian Nica.

La Cocoș este un concept nou în piața din România, un format de magazin ce oferă două sau trei niveluri de prețuri pentru fiecare produs în funcție de cantitatea achiziționată. Aceste magazine își desfășoară activitatea pe suprafețe mari, având la vânzare aproximativ 12.000 de produse din cele mai cunoscute și mai vândute produse din categorie.

Compania operează momentan patru hipermarketuri, dintre care două în Ploiești, sub brandul Supermarket la Cocoș, de 4.700 mp și respectiv 13.000 mp, unul în București, de 10.000 mp, în Vitantis Shopping Center și unul în Brașov.

Compania are în plan să ajungă până în 2030 la rulaje de 1 miliard de euro și cel puțin 15 magazine la nivel național, potrivit unui comunicat al companiei.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Președintele Nicușor Dan lovește tare în CCR: Este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate
Președintele Nicușor Dan lovește tare în CCR: Este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate
Prședintele României, Nicușor Dan, lovește tare în Curtea Constituțională, CCR, după ce aceasta a decis că declarațiile de avere nu mai trebuie făcute publice. ...
Ce a găsit Piedone la Lidl, Carrefour, Kaufland sau Penny. Lista este uriașă
Ce a găsit Piedone la Lidl, Carrefour, Kaufland sau Penny. Lista este uriașă
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, a închis Metro ...
Viitorul șef al Stellantis, Antonio Filosa, a început deja turul fabricilor companiei. Prima oprirea a fost în în Italia
Viitorul șef al Stellantis, Antonio Filosa, a început deja turul fabricilor companiei. Prima oprirea a fost în în Italia
Directorul general desemnat al Stellantis, , a ales Europa pentru a începe turul birourilor şi fabricilor producătorului ...
Altex deschide un magazin nou în orașul Tulcea
Altex deschide un magazin nou în orașul Tulcea
Altex România anunță deschiderea unui magazin nou în Tulcea, începând cu 29 mai. Unitatea are o suprafata de peste ...