Anunțul anului pentru milioane de șoferi. City Insurance și-a pierdut autorizația și merge spre faliment. Ce se întâmplă cu cei 3 milioane de clienți și sutele de mii de păgubiți?
„Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) din România aduce la cunoștință că, dat fiind faptul că nu a fost făcută dovada documentată a modului în care Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. va deține permanent fonduri proprii eligibile pentru a acoperi cerința de capital de solvabilitate (SCR) și cerința de capital minim (MCR), precum și lipsa fondurilor proprii de bază eligibile să acopere pragul absolut al MCR, valoarea SCR calculată și valoarea MCR calculată, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) lit. d) și lit. e), art. 67 alin. (1) lit. a), art. 72 alin. (1) și art. 95 alin. (1) din Legea nr. 237/2015, cu modificările și completările ulterioare, dată fiind și inexistența vărsământului la capitalul social, în urma analizării modului de îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia A.S.F. nr. 714/2021, respectiv Decizia A.S.F. nr. 724/2021, a rezultat că Planul de finanțare pe termen scurt și Planul de redresare sunt în mod evident neadecvate și nu asigură restabilirea situației financiare a societății și, pe de o parte, solvabilitatea societății este în continuă deteriorare iar, pe de altă parte, societatea se află în incapacitate vădită de plată.
În consecință, pentru protejarea asiguraților, Consiliul A.S.F. a decis:
– retragerea autorizației de funcționare a Societății Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., în conformitate cu prevederile art. 110 din Legea nr. 237/2015, constatarea stării de insolvență a Societății Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., astfel cum este definită de art. 5 alin. (1) pct. 31 lit. a) și lit. b) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare și promovarea de către A.S.F. a cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva societății, conform dispozițiilor art. 249 din legea referită.”, a transmis ASF.
După ce ASF a constatat că City Insurance are o lipsă masivă de rezerve cu care să garanteze plata daunelor, a suspendat din drepturi conducerea și acționariatul și a trecut firma sub administrarea Fondului de Garantare a Asiguraților(FGA), societatea a avut la dispoziție trei luni pentru a își majora capitalul și a reingtra în normele legale. Această majorare, de 150 de milioane de euro, ar fi urmat să fie făcută de vehiculul olandez I3CP, care a anunțat că a cumpărat City.
I3CP nu a reușit să respecte termenul stabilit de Autoritate pentru majorarea capitalului, FGA și ASF au constatat că City Insurance nu a reușit să își restabilească indicatorul de solvabilitate minimă (MCR), acesta fiind un motiv pentru care societatea nu mai poate funcționa.
Ce vor face cei 3 milioane de clienți activi ai City Insurance și sutele de mii de păgubiți care au de încasat daune de la City Insurance? Legea le garantează plățile.
Din punctul de vedere al clienților și terților păgubiți (șoferi loviți de mașini cu RCA la City Insurance), procedura de faliment de la City Insurance nu va diferi cu nimic de cea de la Astra Asigurări și Carpatica Asig, celelalte două firme cu mari vânzări RCA ajunse în faliment în 2015, respectiv 2016. Mai precis, clienții cu polițe active le pot denunța și pot solicita FGA plata părții din asigurare rămase valabile. Mai clar, dacă ați încheiat o asigurare pe un an care expiră, să zicem, peste șase luni, FGA vă va plăti jumătate din prima pe care ați achitat-o. Rămâne de văzut dacă FGA va denunța automat toate polițele City Insurance, pentru că și aceasta este o variantă.
Pentru persoane fizice, nu aceasta este însă informația importantă, având în vedere că City a vândut aproape integral RCA și la prețuri mici, deci sumele ce ar putea fi recuperate sunt relativ neglijabile. Pe acest segment importantă va fi plata daunelor. Se va vedea exact câte dosare au rămas neplătite, însă este clar că va fi un număr mare, mult mai mare decât în cazul Astra Asigurări, de exemplu, pentru că numărul clienților cu RCA la City este aproximativ triplu decât a avut vreodată Astra. Cum la Astra au rămas de plătit circa 60.000-70.000 de dosare de daună, este de așteptat ca la City Insurance numărul lor să depășească lejer 100.000, mai probabil spre 150.000.
Conform legii, toți cei păgubiți în aceste dosare au dreptul să fie despăgubiți de către FGA. Procedura va fi însă una de durată. Un prim pas va fi ca FGA să preia toate dosarele City Insurance, lucru care se va întâmpla foarte rapid având în vedere că, spre deosebire de cazurile anterioare da faliment, acum FGA a fost chiar administrator al companiei, deci știe bine situația. După ce preia dosarele, FGA va putea începe să primească cererile de despăgubire. Cererile vor putea fi formulate de către păgubiți la FGA, pe o procedură asemănătoare cu cea normală, desfășurată cu firmele de asigurare. Se sună la call center, urmează constatarea, apoi evaluarea, avizarea și plata daunei. Diferența dintre firmele de asigurare și FGA este că Fondul va trece toate daunele printr-o comisie specială care să decidă valoare plății.
Mai există o diferența semnificativă. FGA nu plătește mai mult de 450.000 de lei per creditor de asigurare (daune materiale sau vătămări corporale ori daune morale), în timp ce polița RCA acoperă daune materiale de 1,22 milioane de euro și daune pentru vătămări sau deces până la 6,07 milioane de euro.
Totuși, majoritatea covârșitoare a păgubiților persoane fizice nu va fi afectată de această limitare, întrucât dauna medie pe RCA nu sare de 1500-2000 de euro în România, mult sub limita FGA.
Din păcate, vor fi afectate rudele persoanelor decedate în accidente și cei vătămați, care au obținut decizii judecătorești pe sume ce depășesc cei 450.000 de lei. Ei vor fi nevoiți să se înscrise la masa credală, pentru diferențe, alături de ceilalți creditori City Insurance (cel mai mare fiind chiar FGA).
Până la plata efectivă a daunelor, însă, vor trece luni de zile sau poate chiar un an. Aceasta pentru că FGA nu poate începe plățile până când instanța nu constată definitiv starea de faliment la City Insurance. La Astra, procesul a durat sub un an, însă la City Insurance, având în vedere dimensiunile mai mari, dar și abilităție deosebite arătate de firmă în a contesta orice și oriunde, s-ar putea să dureze mai mult.
Pentru cei care își permit, varianta la îndemână va fi să plătească dauna din propriul buzunar, pentru a își repara mașina și să se înscrie ulterior cu această sumă la FGA.
Aceasta este legislația în vigoare în momentul în care scriem acest text, însă, problema așteptării falimentului definitiv ar putea fi rezolvată printr-o OUG la care Guvernul lucrează deja, după cum spune premierul Cîțu.