Anunţul privind desfăşurarea de arme nucleare în Belarus este „periculos”, afirmă preşedintele Biden
„Sunt cuvinte periculoase şi este îngrijorător”, le-a declarat preşedintele american jurnaliştilor aflaţi la Casa Albă.
Vladimir Putin a afirmat sâmbătă că Moscova urmează să desfăşoare arme nucleare „tactice” pe teritoriul aliatului său Belarus, situat la porţile Uniunii Europene.
Acest anunţ a intervenit la peste un an de la invazia rusă a Ucrainei, frontalieră atât cu Rusia, cât şi cu Belarus, şi a cărei armată a reuşit până în prezent să contracareze înaintarea forţelor Moscovei.
Cu toate acestea, Washingtonul a indicat duminică, prin vocea unui purtător de cuvânt, că nu are „nicio indicaţie” că un astfel de transfer a avut loc.
„Nu au făcut-o încă”, a spus Joe Biden marţi, citat de AFP.