AOAR: Preţul gazelor ar trebui liberalizat în 60 zile, iar statul să sprijine consumatorii
„AOAR susţine liberalizarea completă în termen de 60 de zile a preţului gazelor naturale, perioadă în care acesta se va stabiliza la un nivel dat de raportul cerere/ofertă. Liberalizarea preţului se va face prin adăugarea unei redevenţe care să aducă preţul de piaţă de la 160 dolari/1.000 metri cubi la, de exemplu, la 400 dolari/1.000 metri cubi. Redevenţele se fac venit la buget, fiind încasate de la distribuitorii de gaze, care vor factura consumul de gaze la preţul final rezultat, atât populaţiei cât şi companiilor”, potrivit unui comunicat al asociaţiei.
Consumatorii casnici ar urma să fie primească de la stat vouchere valorice care să acopere diferenţa de preţ, în timp ce companiile vor fi compensate, tot de stat, pentru cheltuielile suplimentare cu achiziţia gazelor, în funcţie de programele de creştere a eficienţei energetice pe care le vor derula şi a volumului investiţiilor asumate.
„AOAR apreciază că aplicarea procedurii propuse elimină «coşurile» de preţ practicate azi pe piaţa de gaze din România, elimină deciziile discutabile ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei privind preţul reglementat şi toate aranjamentele individuale netransparente”, se mai spune în comunicat.
Guvernul a agreat cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Comisia Europerană un caledar de liberalizare a preţului gazelor, prin renunţarea treptată la tarifele reglementate. Preţurile ar urma să fie complet dereglementate în 2018