AP: Liderii europeni sunt înlocuiţi. Băsescu rezistă
„Este de aşteptat ca preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, să piardă funcţia în cursul scrutinului de duminică. Dacă va pleca de la putere, se va alătura altor politicieni renumiţi: aproape toate statele europene afectate de criză care au organizat alegeri începând din 2009 au renunţat la liderii care erau în funcţii”, comentează editorialistul AP Daniel Woolls, într-un material pe tema alegerilor din Franţa intitulat: „Liderii politici din Europa cad din cauza crizei: urmează Sarkozy”, comentează Associated Press.
Agenţia Associated Press prezintă o listă a ţărilor europene ai căror lideri politici au fost schimbaţi din cauza crizei economice.
În Spania, pe fondul măsurilor dure de austeritate şi ratei foarte ridicate a şomajului, socialiştii conduşi de premierul Jose Luis Rodriguez Zapatero au pierdut alegerile în noiembrie 2011.
Fostul premier italian Silvio Berlusconi, acuzat de aproape orice, de la relaţii cu dame de companie până la acte corupţie, a fost nevoit să demisioneze în noiembrie 2011, pe fondul lipsei de încredere în abilităţile de relansare economică, fiind înlocuit te tehnocratul Mario Monti, notează AP.
Fostul ministru de Finanţe britanic Gordon Brown, devenit premier al Marii Britanii după retragerea lui Tony Blair, a condus Partidul Laburist la eşec în alegerile din mai 2010.
Situaţii similare s-au produs în ţări precum Irlanda, Portugalia, Danemarca şi Finlanda, reaminteşte Associated Press. Un exemplu foarte clar este cel al Greciei, unde socialistul George Papandreou, ajuns la putere în octombrie 2009, a fost nevoit să demisioneze după doi ani, din cauza celei mai grave crize economice, fiind înlocuit de tehnocratul Lucas Papademos.
Însă, potrivit Associated Press, în tabloul politic al liderilor europeni este şi o excepţie notabilă: „Preşedintele României, Traian Băsescu, a câştigat un nou mandat în 2009, anul în care economia României s-a contractat cu 7% şi în care România a primit un credit de 20 de miliarde de euro din partea FMI, Băncii Mondiale şi Uniunii Europene. Băsescu, un fost comandant de navă, a câştigat pentru că este perceput ca fiind un lider puternic într-o perioadă de criză”.
O altă excepţie este Polonia, dar aceasta este singura ţară europeană care nu a fost afectată de recesiune.