Apa caldă şi căldura, întrerupte temporar de joi în zona Drumul Taberei

Furnizarea apei calde şi agentului termic va fi întreruptă temporar de joi, în zona Drumul Taberei, pentru executarea de lucrări în cadrul proiectului 'Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei - Pantelimon'.
Economica.net - mie, 04 nov. 2015, 12:38
Apa caldă şi căldura, întrerupte temporar de joi în zona Drumul Taberei

De această situaţie vor fi afectaţi locatarii a 245 de blocuri situate în perimetrul descris de străzile Braşov, Valea Călugărească, Râul Doamnei, Aleea Potaisa, Aleea Istru, Valea Argeşului, Aleea Pârva şi Valea Ialomiţei.

‘RADET Bucureşti anunţă că va întrerupe temporar furnizarea apei calde şi agentului termic pentru încălzire în zona Drumul Taberei din sectorul 6, începând cu 5 noiembrie, ora 00,00. Întreruperea a fost cerută de Primăria Municipiului Bucureşti pentru executarea unor lucrări finanţate în cadrul proiectului ‘Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei – Pantelimon”, se arată într-un comunicat al RADET.

Reprezentanţii constructorului estimează că lucrările vor avea un termen de execuţie de maximum 54 de ore, astfel că serviciul de alimentare cu apă caldă şi căldură va putea fi reluat cel mai târziu sâmbătă, ora 6,00.

”Ne cerem scuze consumatorilor din zonele afectate pentru disconfortul creat şi îi asigurăm că RADET va urmări ca reluarea furnizării agentului termic să fie făcută în termenul anunţat de constructor”, precizează comunicatul.

Clienţii RADET pot solicita gratuit şi din orice reţea informaţii privind reluarea serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură prin Dispeceratul de Urgenţă la numărul de telefon 0800.820.002.

De asemenea, bucureştenii pot consulta informaţiile de pe site-ul public, www.radet.ro, unde la secţiunea ‘Opriri furnizare agent termic’ sunt anunţate în timp real opririle în furnizarea apei calde şi a agentului termic.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski a insistat pe lângă cancelarul Merz ca rachetele Taurus să fie incluse în ajutorul militar german pentru Ucraina
Zelenski a insistat pe lângă cancelarul Merz ca rachetele Taurus să fie incluse în ajutorul militar german pentru Ucraina
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a discutat cu cancelarul german Friedrich Merz în timpul vizitei efectuate la Berlin şi despre rachetele Taurus, solicitate de Ucraina pentru a putea lovi......
Fitch: Prețurile de pe piața imobiliară din Dubai vor scădea cu până la 15% în următoarele luni
Fitch: Prețurile de pe piața imobiliară din Dubai vor scădea cu până la 15% în următoarele luni
Preţurile pe piaţa imobiliară din Dubai vor scădea probabil cu până la 15% în semestrul doi din 2025 şi în 2026, ...
Președintele Nicușor Dan lovește tare în CCR: Este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate
Președintele Nicușor Dan lovește tare în CCR: Este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate
Prședintele României, Nicușor Dan, lovește tare în Curtea Constituțională, CCR, după ce aceasta a decis că declarațiile ...
Ce a găsit Piedone la Lidl, Carrefour, Kaufland sau Penny. Lista este uriașă
Ce a găsit Piedone la Lidl, Carrefour, Kaufland sau Penny. Lista este uriașă
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, a închis Metro ...