Apa Nova: Apa din Bucureşti este potabilă. Nu există pericol pentru sănătate
El a spus că rezultatele probelor prelevate de Apa Nova începând din 29 ianuarie nu indică depăşiri ale clorului peste limita admisă de lege.
„A existat o depăşire pe râul Argeş a indicatorului amoniu. Măsura cea mai urgentă a fost o creştere a dozei de clor, dar nu peste limita admisă de lege”, a precizat Savin.
Oficialul de la Apa Nova a menţionat că această doză de clor „un pic crescută” a dat, în anumite puncte din sectorul 6 al Capitalei, un miros de clor, iar „în secunda 2” s-a trecut la alimentarea oraşului Bucureşti preponderent din râul Dâmboviţa, atenuându-se astfel orice altă posibilă poluare a surselor de apă şi a reţelei de distribuţie a apei din râul Argeş.
„Monitorizăm continuu, începând din 29, tot ce se întâmplă în reţeaua de distribuţie. Apa e potabilă şi e bună de folosit. (…) Nu cunoaştem pe ce se bazează Ministerul Sănătăţii, nu am primit nicio notificare legată de o eventuală problemă în reţeaua de distribuţie a apei”, a afirmat el.
Mihai Savin a spus că în SUA şi în alte state doza de clor permisă este mult mai mare.
„Faţă de reglementările române care spun că valoarea maximă a clorului este de 0,5 miligrame la litru, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă utilizarea unui clor până la 1 miligram pe litru, pentru că e foarte important ca tratarea apei să se facă preponderent din punct de vedere bacteriologic. Preferăm să nu avem viruşi şi bacterii în apa potabilă în locul unui anumit miros de clor atunci când este cazul. (…) În SUA spre exemplu, doza de clor permisă este de până la 4 miligrame pe litru”, a adăugat Savin.