Apa Nova: Creşterile de preţuri au respectat contractul de concesiune. Nu avem cele mai mari tarife
„Conform ultimelor date statistice primite de la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), în martie 2015, tarifele pentru serviciile de alimentare cu apa şi de canalizare practicate de Apa Nova Bucureşti sunt pe poziţia a 17-a, iar cele practicate de Apa Nova Ploieşti pe poziţia a 33-a, între tarifele practicate de cei 33 de operatori mari de servicii de acest tip din România”, se arată în comunicatul Apa Nova, potrivit Mediafax.
Potrivit acestuia, tariful acoperă cheltuielile de operare, întreţinere, reabilitare, dezvoltare şi modernizare a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare, conform cerinţelor contractului de concesiune, pe întreaga perioadă a concesiunii, de 25 de ani.
„În concordanţă cu Contractul de Concesiune şi actele adiţionale ulterioare, Apa Nova Bucureşti consideră ca a respectat reglementările în domeniul specific de activitate referitoare la calitatea şi continuitatea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare. Reglementatorul tehnic al concesiunii, în prezent Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviciilor Publice, a emis la termenele contractuale toate deciziile privind atingerea şi menţinerea conformităţii nivelelor de servicii”, spun reprezentanţii companiei, în comunicat.
Aceştia arată că ajustările tarifare „au respectat întocmai” prevederile contractului de concesiune şi ale H.G. nr. 1019/2000.
„Ajustările ordinare (tarifele sunt actualizate în funcţie de rata inflaţiei şi de cursul de schimb leu/euro; aceste ajustări se pot aplica doar atunci când inflaţia creşte/scade cu cel puţin 5%) au fost verificate, inclusiv veridicitatea datelor incluse în solicitare, şi aprobate de către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC)”, conform sursei citate.
În ceea ce priveşte ajustările extraordinare (tarifele sunt actualizate pentru a compensa clienţii Apa Nova Bucureşti, în urma apariţiei unor evenimente neprevăzute, de exemplu; modificări ale legislaţiei, acordarea de fonduri nerambursabile etc.), „au fost verificate de către Comisia Internaţională de Experţi ţinând cont de evenimentul extraordinar invocat, impactul acestuia asupra fluxului de numerar al ANB”, corectitudinea calculelor şi au fost emise recomandările în cadrul unui Raport de Expertiză adresat ANRSC, ANB, Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) şi Autorităţii Municipale de Reglementare a Serviciilor Publice (AMRSP), într-un interval de 30 de zile de la primirea solicitării. Iar ANRSC a aprobat sau respins implementarea ajustărilor extraordinare în intervalul prevăzut de la primirea Raportului Comisiei de Experţi, bazându-se exclusiv pe concluziile şi recomandările cuprinse în acesta.
Francezii au scumpit apa de 15 ori din 2000 până în prezent, în condiţiile în care indicele preţurilor de consum a crescut doar de 4 ori, potrivit ZF.
Compania Apa Nova este implicată într-un dosar de mită anchetat de DNA şi care îi implică pe Costin Berevoianu, fostul şef al Regiei de apă-canal a Capitalei, Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL şi omul de afaceri Ovidiu Semenescu. Aceştia au fost reţinuţi joi seară de procurorii DNA Ploieşti, pentru trafic de influenţă, după ce au fost audiaţi în dosarul în care este vizată Apa Nova.