APADOR-CH: În sesizarea CC privind insolvenţa a fost omisă contestarea caracterului discriminatoriu

Reprezentanţii APADOR-CH susţin că sesizarea formulată de Avocatul Poporului la Curtea Constituţională, referitoare la Ordonanţa de urgenţă privind insolvenţa, este "incompletă" deoarece a fost omisă sesizarea cu privire la caracterul discriminatoriu al reglementării.
Economica.net - mie, 09 oct. 2013, 13:50
APADOR-CH: În sesizarea CC privind insolvenţa a fost omisă contestarea caracterului discriminatoriu

Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) arată miercuri, într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX, că reglementarea din articolul 81 alineatul 3 din OUG 91 privind insolvenţa încalcă şi articolul 16 alineatul 1 din Constituţie, care interzice discriminarea.

„Avocatul Poporului a ocolit în sesizarea de neconstituţionalitate problema esenţială ridicată de art. 81 alin. 3 din OUG nr. 91/2013, şi anume caracterul vădit discriminator al reglementării, care prevede suspendarea licenţei doar în cazul societăţilor media (licenţa audiovizuală), nu şi suspendarea licenţelor altor societăţi decât cele media”, susţine APADOR-CH.

Reprezentanţii APADO-CH au precizat că, prin forma actuală a sesizării formulate de Avocatul Poporului, „ameninţarea gravă” privind libertatea presei nu este înlăturată, ci, indirect, „confirmată” prin omisiunea Avocatului Poporului.

„În acest context, APADOR-CH precizează că durata suspendării licenţei audiovizuale nu este chiar atât de scurtă cum s-a acreditat în unele luări de poziţii publice, ci poate dura chiar ani, întrucât între momentul începerii suspendării licenţei (care este momentul deschiderii procedurii de insolvenţă) si momentul încetării suspendării licenţei (care este data confirmării de instanţă a planului de reorganizare), pot trece, în practică, perioade mari, chiar ani, fiind vorba de derularea unor procese, a căror durată nu este deloc neglijabilă”, potrivit sursei citate.

Astfel, APADOR-CH îi solicită Avocatului Poporului să completeze sesizarea de neconstituţionalitate cu aspectele ce ţin de caracterul discriminatoriu al articolului 81 alineatul 3 din OUG 91/2013.

Avocatul Poporului a contestat, miercuri, la Curtea Constituţională Ordonanţa de urgenţă privind insolvenţa, invocând lipsa conformităţii unor dispoziţii legale din actul normativ faţă articolul 1 alineatul 5 şi articolul 15 alineatul 2 din Constituţie.

În sesizarea trimisă Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului a ridicat direct excepţia de neconstituţionalitate a articolului 81 alineatul 3 şi a articolului 348 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

„Argumentele invocate au vizat conformitatea dispoziţiilor legale criticate faţă de art. 1 alin. (5) şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, cât şi a neretroactivităţii legii”, se arată într-un comunicat de presă al Avocatului Poporului.

Ordonanţa de Urgenţă privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, adoptată pe 2 octombrie de Guvern, prevede la articolul 81 că: „În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului, ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare se suspendă licenţa audiovizuală cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului”.

De asemenea, ordonanţa prevede că „în planul de reorganizare vor fi prevăzute condiţiile de exercitare a dreptului de a difuza, într-o zonă determinată, un anume serviciu de programe, condiţii ce vor fi supuse aprobării prealabile a Consiliului Naţional al Audiovizualului”.

Articolul 348 din OUG 91/2013 prevede că actul normativ intră în vigoare la 25 octombrie şi „se aplică şi procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă aflate în derulare la data intrării sale în vigoare, cu excepţia dispoziţiilor art. 183-203, care se aplică doar cererilor introduse după data intrării în vigoare a acesteia”.

Adoptarea acestei OUG a fost justificată de Guvern având în vedere actualul context economic, care impune luarea unor măsuri rapide pentru crearea premiselor legislative şi administrative care să conducă la creşterea eficienţei operatorilor economici, la creşterea siguranţei circuitului economic şi a atractivităţii investiţionale a pieţei româneşti.

Avocatul Poporului a cerut Curţii Constituţionale, prin contestarea Ordonanţei de Urgenţă privind insolvenţa, să se pronunţe dacă este constituţional sau nu ca toţi cetăţenii să plătească taxe, iar decizia CC va reprezenta un mesaj foarte clar în acest sens, a declarat premierul Victor Ponta.

„Eu cred că e foarte bine că ieşim din dezbaterea pur politică. A ajuns preşedintele să moară de grija presei după ce era marele duşman al presei şi al mogulilor. Cred că intrarea într-o dezbatere legală e foarte bună şi Avocatul Poporului a cerut Curţii Constituţionale să se pronunţe dacă este constituţional sau nu ca, până la urmă, toţi să plătim taxe sau dacă este constituţional ca doar unii să plătească taxe şi unii, nu. Cred că decizia Curţii Constituţionale va da un mesaj foarte clar în ce măsură în România suntem împărţiţi doar între cei care respectă legea şi cei care nu o respectă, nu între cei care plătesc taxe şi sunt luaţi de fraieri şi cei care nu plătesc taxele şi cred că sunt mai deştepţi”, a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern.

Marţi, PDL a transmis Avocatului Poporului solicitarea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la articolul 81 din OUG privind insolvenţa.

PDL consideră că prin această prevedere se încalcă mai multe articole din Constituţie. Democrat-liberalii menţionează în acest sens articolul 1 alineat (4), potrivit căruia „statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor”, articolul 16 alineat (1), conform căruia „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”, şi articolul 31, alineat (1), care prevede că „dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit”.

Uniunea Judecătorilor din România a cerut luni Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să sesizeze Avocatul Poporului pentru a supune Codul insolvenţei controlului la Curtea Constituţională, susţinând că actul normativ nesocoteşte flagrant dispoziţiile articolului 115 din Constituţie, ce limitează situaţiile în care Guvernul poate emite ordonanţă de urgenţă.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Cotroceni, că Ordonanţa de Urgenţă 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei cuprinde un articol care este discriminatoriu pentru că reglementează strict pentru audiovizual.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...