Apare telesalariatul cu contract de muncă – proiect de lege

Angajaţii care-şi realizează sarcinile de serviciu folosind internetul vor putea lucra cu contract individual de muncă de acasă sau din orice altă locaţie decât cele puse la dispoziţie de angajator, dacă proiectul de lege privind telemunca, aflat acum în dezbatere publică, va fi adoptat de Parlament. 
Cristina Şomănescu - lun, 12 iun. 2017, 21:01
Apare telesalariatul cu contract de muncă - proiect de lege

În prezent, Codul Muncii prevede posibilitatea de a lucra de acasă în baza unui contract de muncă la domiciliu. Acest tip de contract este destinat doar angajaţilor care muncesc de acasă. Proiectul de lege privind telemunca, aflat acum în dezbatere publică, permite angajaţilor care îşi îndeplinesc sarcinile de serviciu folosind internetul să lucreze nu doar de acasă, ci din orice altă locaţie, dacă angajatorul a fost de acord cu locul sau locurile din care salariaţii săi aleg să performeze.

Puteţi fi telesalariat, în sensul proiectului de lege amintit, dacă:

  • sunteţi de acord să munciţi în regim de telemuncă, prin semnarea contractului individual de muncă sau al unui act adiţional la acesta;
  • munciţi cel puţin o zi pe lună de acasă sau din altă locaţie decât cele puse la dispoziţie de angajator;
  • folosiţi internetul pentru a vă realiza sarcinile de serviciu.

Ce trebuie să ştie angajaţii care vor să lucreze la distanţă:

  • activitatea de telemuncă se specifică în contractul individual de muncă, cu ocazia încheierii acestuia pentru personalul nou angajat, sau prin act adiţional la contractul individual de muncă existent.
  • telesalariatul beneficiază de toate drepturile recunoscute prin lege, prin regulamentele interne şi contractele colective de muncă aplicabile salariaţilor care muncesc la sediul sau domiciliul angajatorului.
  • angajatorul e obligat să asigure, să instaleze, să verifice şi să întreţină echipamentul de muncă necesar prestării telemuncii, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel.

Ce conţine contractul individual de muncă al telesalaritului în plus faţă de contractul angajatului care munceşte în biroul pus la dispoziţie de angajator. Iată care sunt cele mai importante prevederi:

  • precizarea expresă că salariatul lucrează în regim de telemuncă;
  • perioada/zilele în care prestează activitatea de telemuncă;
  • locul/locurile de unde salariatul va lucra, convenite de angajat şi angajator;
  • intervalul orar în care desfăşoară activitatea de telemuncă şi în cadrul căruia angajatorul are dreptul să verifice activitatea telesalariatului, precum şi modalitatea concretă de realizare a controlului;
  • obligaţia angajatorului să asigure transportul la şi de la locul desfăşurării activităţii de telemuncă a materialelor, echipamentelor pe care telesalariatul le foloseşte în activitatea sa;
  • măsurile pe care angajatorul le ia pentru ca telesalariatul său să nu fie izolat de restul angajaţilor şi care asigură acestuia posibilitatea de a se întâlni cu colegii în mod regulat;
  • modalitatea de evidenţiere a orelor de muncă prestate de telesalariat;

Proiectul de lege mai prevede că activitatea de telemuncă nu poate fi desfăşurată pe parcursul perioadei de probă.

Telesalariatul răspunde patrimonial faţă de angajatorul său pentru orice prejudiciu produs cu vinovăţie în legătură cu păstrarea şi utilizarea tehnologiei, echipamentelor de muncă, materialelor, precum şi a tuturor celorlalte bunuri primite de la angajator pentru desfăşurarea muncii sale.

Ce schimbări va aduce implementarea acestui act normativ:

  • Pentru salariaţi: libertatea alegerii locaţiei din care muncesc, dar şi sporirea echilibrului între viaţa personală şi cea profesională prin eliminarea costurilor de bani şi de timp cu deplasarea de la şi până la sediul angajatorului, susţin iniţiatorii proiectului de lege.
  • Pentru angajatori: costuri mai mici cu închirierea spaţiilor în care muncesc salariaţii, dar şi cu utilităţile în aceste locaţii.

Citeşte la acest link proiectul de lege privind telemunca.

Te-ar mai putea interesa și
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat cu scopul de a răsturna rezultatul alegerilor......
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
Update: COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
Update: COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...