APCPR: TVA de 9% pentru alimente, o măsură ce asigură creşterea colectărilor la bugetul de stat
‘Susţinem introducerea, de la 1 ianuarie 2013, cu toate implicaţiile bugetare, a unei cote a TVA diferenţiată pentru produsele agricole. Este un program esenţial pentru agricultură, iar efectele vor fi multiple: de la scăderea preţurilor pentru consumatori, până la sprijinirea producătorilor autohtoni şi mai ales la combaterea evaziunii fiscale. Decizia ca TVA să fie redus de la 24% la 9% pentru produsele agroalimentare de bază începând cu anul 2013 este o măsură viabilă, fiind deja aplicată şi probată de alte state membre UE, precum Belgia şi Germania. Măsură este menită să asigure pe lângă protecţia socială necesară şi o creştere a ratei colectării la bugetul de stat’, se precizează în comunicat.
Reprezentanţii ACPCR îşi exprimă speranţa ca şi celelalte măsuri anunţate marţi de premierul Victor Ponta şi Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, să fie aplicate în termenele anunţate, astfel încât acest program să-şi materializeze efectele pozitive chiar din 2013.
‘Aceste măsuri vizează consolidarea unui sector cheie pentru dezvoltarea economică a României – agricultura, care are un potenţial uriaş pentru crearea de locuri de muncă şi aducerea de fonduri la buget. Astfel, Guvernul a decis să ceară CE realocarea a 200 milioane euro către programe de infrastructură rurală şi să anuleze proiecte nebancabile de sute de milioane euro din 2008-2010, pentru care beneficiarii nu au efectuat nicio plată în ultimii ani, fondurile urmând să fie alocate pentru noi proiecte agricole. Totodată, Guvernul a decis ca în perioada imediat următoare să fie înfiinţat, în parteneriat cu băncile, un fond de creditare din alocaţiile de dezvoltare rurală, astfel încât să fie posibilă accelerarea accesării fondurilor UE şi evitarea dezangajării a peste un miliard de euro la sfârşitul programului de dezvoltare rurală finanţat de UE’, se mai spune în comunicat.