Apel al UE către Turcia.Trebuie să primească refugiați sirieni
Bruxellesul cerut Turciei să-şi deschidă frontiera pentru cele câteva mii de refugiaţi sirieni blocaţi la graniţa turcă după ce au fugit din calea ofensivei armatei siriene, sprijinită de aviaţia rusă, amintindu-i Ankarei de obligaţiile pe care şi le-a asumat în conformitate cu dreptul internaţional, potrivit AFP citată de Agerpres.
„Convenţia de la Geneva, care stipulează că refugiaţii trebuie primiţi, este în continuare valabilă”, a declarat comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocierile de externe, Johannes Hahn, sosind la o reuniune a Uniunii Europene la Amsterdam.
Turcia a închis punctul său de frontieră de la Oncupinar (numit Bab al-Salama de partea siriană), situat la sud de oraşul turc Kilis, astfel încât vineri nicio intrare pe teritoriul turc sau ieşire din el nu a fost autorizată.
Conform celor mai recente date furnizate de ONU, 20.000 de persoane s-au strâns deja de partea siriană a postului respectiv de frontieră, în timp ce, potrivit unor estimări, ofensiva regimului sirian în provincia Alep (nordul Siriei), susţinută de peste o mie de raiduri aeriene ruseşti, a obligat aproape 40.000 de civili să-şi abandoneze locuinţele de luni.
Miniştrii de externe europeni, reuniţi de vineri la Amsterdam pentru o reuniune informală, urmau să profite de prezenţa omologului lor turc Mevlut Cavusoglu pentru a-i semnala preocuparea lor faţă de soarta acestor refugiaţi, conform unei surse diplomatice.
„Toată lumea a văzut imaginile din Alep, zecile de mii de persoane care fug pentru a-şi salva viaţa”, a afirmat ministrul luxemburghez Jean Asselborn.
„Noi nu avem competenţe să-i spunem Turciei ce trebuie să facă”, a subliniat el, referindu-se la refugiaţii blocaţi la graniţă. Dar în cadrul conferinţei donatorilor pentru Siria – joi, la Londra – premierul turc Ahmet Davutoglu a „spus că acestor oameni li se va permite să intre în Turcia”.
„Avem o mare probabilitate de a avea un nou mare aflux mare de refugiaţi” în Europa, a continuat Asselborn. „Este consecinţa atacurilor nediscriminatorii cu bombe asupra Alepului şi a împrejurimilor sale”, a acuzat el.
Europenii au încheiat un acord cu Ankara la sfârşitul lunii octombrie pentru restricţionarea mai eficientă a fluxului de migranţi care ajung în insulele greceşti plecând de pe coastele turceşti, combătând în special activitatea înfloritoare a traficanţilor.
Ankara a obţinut în schimb instituirea unui fond de 3 miliarde de euro pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă a două milioane de refugiaţi sirieni care trăiesc în Turcia şi ca negocierile pentru aderare la UE, blocate din 2005, să fie „redinamizate”