Europa a înregistrat în 2023, potrivit Eurostat, o creștere de 14% a nopților de cazare pe termen scurt, prin platforme online de tip Airbnb. Este al treilea an de creșteri consecutive, iar nivelul din 2019 a fost depășit deja de doi ani.
În ansamblu, însă, incluzând turismul tradițional (nu prin platforme online), Europa a atins anul trecut 94% din volumul înregistrat în 2019.
Între câștigători se află destinații precum Spania, Portugalia sau Grecia. Bursa din Grecia a avansat cu 8,4% de la începutul lui 2024 și cu 30,2% în ultimele 12 luni. Contribuția turismului la economia Greciei înseamnă un sfert din PIB-ul național și a generat cu 13,7% mai multe venituri anul trecut față de anul anterior.
Potrivit estimărilor Comisiei Europene (CE), avansul economiilor Portugaliei, Spaniei și Greciei urmează să depășească cu mult creșterea medie a PIB-ului zonei Euro, de 0,9%. Grecia ar urma să crească cu 2,3%, în aceeași estimare, într-un contrast puternic față de anii dificili ai deceniului trecut, dar și față de contracția înregistrată de Germania în 2023.
Spania, văzută în estimarea CE din februarie a avansa cu 1,7%, ar putea surprinde favorabil. Datele justifică un salt preconizat la peste 2%. În estimarea băncii BBVA, creșterea ar putea fi de 2,1%.
La rândul său, Portugalia a înregistrat venituri record de peste 25 de miliarde de euro din turism, față de 21,1 miliarde de euro anul precedent. Turismul reprezintă 15% din economia portugheză. Totuși, nemulțumirile populației sunt în creștere. Cererea pentru locuințe închiriate prin platforme de tipul Airbnb este un motiv pentru care prețurile imobiliare sunt mai sus în Lisabona decât în Madrid sau Berlin, împingându-i în afara pieței pe localnici.
Parisul este, de asemenea, o destinație de top pentru americani. Încurajați de puterea de cumpărare oferită de dolarul puternic, 1,8 milioane de americani, cu 25% peste anul anterior, au ajuns în Paris în 2023. Jocurile Olimpice urmează să ofere un impuls major turismului francez.
În schimb, alte regiuni au recuperat într-un ritm mai lent. Deși Europa s-a apropiat de nivelurile de performanță de acum cinci ani, pe plan global, nivelul din 2019 ar urma să fie atins și chiar ușor depășit abia anul acesta.
Estimările World Tourism Organization vizează o creștere semnificativă de 15% față de anul trecut. Asia, în special China, ar urma să ofere un impuls puternic. Baza de la care se pornește e mult mai jos, Asia-Pacific fiind la 65% din sosirile turistice din 2019. Orientul Mijlociu a depășit în 2023 cu 22% nivelul din 2019, dar conflictul din regiune ar putea afecta unele destinații anul acesta. Anul trecut, Africa se afla la 96% din volumul turistic pre-pandemic, iar America de Nord și de Sud la 90%.
Cu presiunea unui mediu incert, riscuri geopolitice și mutarea atenției de la bunuri spre experiențe, apetitul pentru călătorii a crescut puternic în ultimii ani, în ciuda inflației.
Rezultatul este vizibil în profitul unor companii aeriene, de transport și de croaziere, însă competiția intensă impune diferențe în interiorul sectorului. Investitorii anticipează venituri și profituri în creștere pentru câștigători. Acțiunile Ryanair au avansat cu 12,6% de la începutul anului, Delta Airlines cu 17,8%. Alte companii precum United sau Southwest au avansat cu doar 5,7% sau 0,1%, fiind relativ mai afectate și de dificultățile Boeing.
Cererea de transport aerian a crescut, în timp ce oferta de avioane, limitată de problemele cu care se confruntă Boeing, se dovedește a fi insuficientă. Unele linii aeriene au recurs la prelungirea perioadelor de utilizare ale unor avioane mai vechi, cu costuri ridicate.
Pe de altă parte, în industria hotelieră, lanțuri mari precum Marriot sau Hilton au „delectat” investitorii cu aprecieri de 16,5% și respectiv 17%, în așteptarea majorării veniturilor și profitabilității.
În același timp, Airbnb a estimat venituri între 2,03 și 2,07 miliarde de dolari în primul trimestru. Numărul de nopți de cazare rezervate a crescut în trimestrul al patrulea din 2023 cu 12%, susținute de un avans de 90% în China. Perspectivele turismului anul acesta și cota de piață semnificativă a platformei de rezervări au dus la o creștere de 23% a acțiunilor Airbnb anul acesta, în ciuda unor limitări impuse în diverse orașe, între care și New York.
Compania Priceline, deținătoarea site-ului Booking, a crescut cu 4,5% anul acesta. Deși venitul de 4,8 miliarde de dolari a depășit așteptările și profitul a fost cu 7,9% peste estimări, ritmul de creștere al Airbnb este perceput a fi mai dinamic, oglindindu-se în evaluarea de piață. Acțiunile Priceline sunt la maxime istorice, în timp ce Airbnb este cu 28% sub vârfuri.
Trendurile pe termen lung indică schimbări semnificative în industria turistică. Valurile de căldură intensifică provocările pentru unele unor destinații deja „toride”, efect care ar putea deveni mai și mai pronunțat în anii următori.
Unele destinații ar putea observa translatarea sezonului de vârf sau ar putea pierde teren în fața unor locații noi, cu climat mai blând. Totuși, marcat de un apetit robust pentru călătorii și redeschiderea Asiei, anul 2024 se anunță favorabil firmelor competitive din domeniul turismului.
Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2004, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum peste 20 de piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 1 milion de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 6.000 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume.
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 76% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.