APIA: 9.000 de fermieri dintre cei 56.000 selectaţi la controalele pe teren vor intra de joi la plată

În jur de 9.000 de fermieri dintre cei 56.000 care au fost selectaţi la controalele pe teren vor intra la plată, începând de joi, pentru că nu mai există impedimente tehnice în aplicaţie, însă nu putem oferi termenul final de plată pentru toţi fermierii, a declarat, joi, directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Nicolae Horumbă, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres. 
Economica.net - joi, 28 apr. 2016, 14:58
APIA: 9.000 de fermieri dintre cei 56.000 selectaţi la controalele pe teren vor intra de joi la plată

‘Fermierii care nu şi-au primit banii sunt cei 56.000 care au fost selectaţi la controalele pe teren. Din analiză pe care am făcut-o astăzi, am constatat că unii dintre aceştia, pentru care nu mai există impedimente tehnice în aplicaţie şi pentru care controlul administrativ a fost finalizat – cred că este vorba de circa 9.000 de fermieri – vor putea intra şi ei la plată, chiar începând de azi. Aici sunt mai multe situaţii. Avem odată fermierii selectaţi la controalele clasice pe teren, la faţa locului, şi cei selectaţi prin metoda teledetecţiei, care au ponderea cea mai mare, de 45.000 – 46.000. Pentru cei mai mulţi dintre ei s-a finalizat întâlnirea de clarificare şi acum sunt în curs de introducere în sistem şi, acolo unde este cazul, a rapoartelor de clarificare cu fermierul. În câteva zile se va finaliza şi vor intra la plată, dar nu pot să vă dau un termen final’, a spus Horumbă.

Acesta a precizat că APIA primeşte numeroase plângeri chiar din partea fermierilor care şi-au primit banii, dar sunt nemulţumiţi de sumele primite, fiind şi situaţii în care aceştia au conturile invalide.

‘În cele mai multe cazuri, fermierii care au primit banii nu au fost atenţi că au primit şi în avans şi au uitat, iar acum sunt surprinşi de sumele mici pe care le primesc sau spun că au primit sumele fragmentate. Noi plătim din două fonduri, din FEGA şi din bugetul naţional, iar maximum de întârziere este 3 zile pentru plăţile din bugetul naţional, în timp ce din FEGA banii intră imediat după ce s-a autorizat în contabilitate. Au venit şi multe sesizări din partea fermierilor nemulţumiţi că nu şi-au primit banii şi, spre suprinderea lor, verificând cu noi în aplicaţie, au văzut că banii erau intraţi şi confirmaţi de bancă în conturi’, a explicat Horumbă.

O altă categorie de fermieri sunt dintre cei autorizaţi la plată, circa 3.000 – 3.500 din totalul celor 729.466 autorizaţi la plată, dar care au conturile invalide.

‘Sunt fermieri pentru care au fost făcute ordinele de plată, au fost înaintate şi transmise la bănci şi au venit înapoi cu refuzul la plată din cauza conturilor invalide. Altfel spus: fermierul şi-a închis contul respectiv şi nu a comunicat la APIA închiderea şi abia acum a constatat că are alt cont bancar. Îi sfătuim pe fermierii care au primit această eroare de cont invalid să se adreseze în cel mai scurt timp colegilor din centrele APIA, pentru rectificarea situaţiei şi reluarea plăţii’, a subliniat directorul general adjunct al agenţiei.

Din datele APIA reiese că au fost depuse de 943.898 de cereri pentru subvenţiile aferente anului 2015, din care 886.807 sunt cererile fermierilor pentru schemele de plată pe suprafaţă, iar 57.091 sunt cererile depuse de fermieri pentru schemele din sectorul zootehnic.

Din totalul cererilor pentru schemele de plată pe suprafaţă – 886.807 – au fost autorizate la plată 729.466 (inclusiv cererile invalide sau incomplete), 12.763 sunt în curs de autorizare, 35.853 urmează a fi plătite şi 108.725 sunt cereri blocate la plată din diverse motive.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...