APIA: Astăzi este ultima zi în care producătorii de lapte pot depune cererile de plată

Economica.net
15 07. 2013
fabrica_de_lapte_27213300_80057800_36928500

De acest sprijin comunitar pot beneficia crescătorii de vaci de lapte şi/sau de bivoliţe de lapte şi/sau de taurine din rase de carne şi/sau metişii cu rase de carne.

Solicitanţii trebuie să depună o cerere pe beneficiar pentru toate exploataţiile deţinute (cu cod de exploataţie înregistrat în RNE al ANSVSA), la centrul judeţean APIA pe a cărui rază teritorială se află exploataţia cu cel mai mare număr de animale precum şi documentele specifice.

Pentru a beneficia de acest sprijin, exploataţiile trebuie să fie localizate în zonele defavorizate din România, identificate în Anexa 4A la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală PNDR 2007 – 2013; bovinele din exploataţiile pentru care beneficiarul solicită ajutor specific sunt identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor – RNE; deţin registrul individual al exploataţiei, actualizat în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.1760/2000; bovinele din exploataţie sunt cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, iar acţiunile prevăzute sunt efectuate la zi.

APIA pune la dispoziţia beneficiarilor cereri pretipărite cu efectivul de animale pentru fiecare categorie înscris în RNE.

Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate precum şi nerespectarea cerinţelor legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul, identificarea şi înregistrarea animalelor în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru agricultori în România poate atrage, după caz, reducerea/excluderea de la plată, respectiv penalităţi/sancţiuni multianuale, în conformitate cu prevederile OMADR nr. 187/2011 şi OMADR nr. 174/2013.