APIA: Peste 500.000 de cereri pentru subvenții au fost depuse pentru campania de anul acesta

19 04. 2021
combina_08972400

„La data de 1 martie APIA a demarat campania de primire a cererilor unice aferente anului 2021, campanie care se va finaliza în data de 17 mai 2021, fără penalităţi, iar până astăzi au fost depuse un număr de 500.198 de cereri pentru o suprafaţă de aproximativ 3,2 milioane de hectare şi lucru îmbucurător este că faţă de ceea ce au programat colegii mei în teritoriu suntem la 92-93% faţă de fermierii programaţi”, a menţionat Adrian Pintea, la dezbaterea online cu tema ‘Industria cărnii, între realităţile româneşti şi provocările europene’.

Directorul APIA a subliniat că pentru Programul Naţional Apicol, pentru cei trei ani 2020-2021-2022 există o alocare financiară de 150 de milioane euro. Acesta a subliniat că pentru fiecare an, în medie, suma este împărţită cam la fel, aproximativ 50 milioane lei. Suma totală de plată care a fost plătită în 2020 a fost de 50,2 milioane lei pentru circa 6.100 de cereri autorizate la plată.

„În ceea ce priveşte schemele de plată ca şi sursă de finanţare de la bugetul naţional – vineri au fost publicate în Monitorul Oficial cele două hotărâri de Guvern pentru ajutoarele naţionale tranzitorii – şi, începând de astăzi, s-a demarat şi plata acestora. Într-adevăr, cuantumurile pe cap sunt mai mici, dar dacă de referim la sectorul zootehnic avem 21 de milioane de euro. (…) Vreau să punctez şi volumul plăţilor pe care le-am efectuat la nivelul agenţiei în campania 2020. Începând cu 16 octombrie şi până astăzi peste 2,64 miliarde de euro au fost plătite către fermieri”, a mai spus Adrian Pintea.