APIA: Piața auto a urcat la 28.978 de unități în primele trei luni ale lui 2022
Conform datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) prelucrate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), cele 13.025 de autoturisme înmatriculate în martie au dus totalul primelor trei luni la 28.978 de unități. Acest rezultat este corespunzător unei majorări cu 39,6% a pieței mașinilor noi.
În același timp, surprinzător, piața mașinilor rulate a înregistrat un recul de 20,8%, de la 101.299 unități în primele trei luni din 2021, la 80.209 unități în primul trimestru din 2022. Astfel, ponderea mașinilor noi în piața totală a urcat de la 17% în 2021 până la 26,5% în 2022.
În clasamentul celor mai vândute mărci lider este, așa cum era de așteptat, Dacia, cu 7.405 unități, în creștere cu nu mai puțin de 93,3%. Pe locul secund în clasamentul general și pe primul în cel al mărcilor importate se află Hyundai, cu 2.667 unități (+44,6%), în timp ce locul trei este ocupat în primul trimestru din acest an de Ford cu 2.242 unități.
Mărcile de pe podium sunt urmate de Skoda (2.001 unități), care a reușit în acest an, grație unei creșteri cu 13,2%, să depășească Toyota (1.968 unități).
În zona mașinilor de ocazie, cele mai căutate mărci sunt, în ordine, Volkswagen (18.892 unități), BMW (8.075 unități), Audi (7.828 unități), Ford (5.149 unități) și Mercedes-Benz (4.737 unități).