APIA pregăteşte campania de primire a cererilor de plată pentru 2017
Astfel, conform regulamentelor europene şi naţionale, după sesiunea de depunere/primire cereri unice, respectiv 1 martie – 15 mai 2017, va începe din 1 iunie controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eşantionarea acestora şi transmiterea eşantioanelor, care se va întinde pe o lună de zile, respectiv până la 1 iulie 2017.
Potrivit documentului, în perioada 1 iulie – 1 octombrie 2017, se va efectua controlul la faţa locului, pentru cererile unice de plată eşantionate la controlul în teren, iar începând cu 15 octombrie 2017 se va efectua plata avansului pentru campania 2017. Ulterior, în perioada 1 decembrie 2017 – 31 martie 2018, trebuie realizată plata regulară a subvenţiilor aferente anului de cerere 2017.
În prezent, se află în elaborare ordinul pentru formularul de cerere aferent campaniei 2017, astfel încât toţi fermierii din baza de date a APIA să primească invitaţii pentru a depune cererile de plată cu respectarea perioadei de depunere a acestora, respectiv 1 martie -15 mai 2017.
Potrivit informaţiilor furnizate recent de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), pentru anul 2016, plata finală a subvenţiilor în sectorul vegetal şi zootehnic va debuta în luna martie, în condiţiile în care finalizarea controlului în teren este estimată pentru 15 februarie 2017, după care urmează introducerea rapoartelor de control în sistemul informatic.
La data de 28 ianuarie, 8.174 de ferme din judeţele Alba, Sălaj, Hunedoara, Olt, Caraş-Severin, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Dolj se aflau în întârziere în privinţa controlului pe teren. Fermierii selectaţi la controlul pe teren, pentru anul de cerere 2016, sunt în număr total de 85.348 fermieri, din care la control prin teledetecţie 60.535 fermieri, iar la control clasic pe teren 24.813 fermieri, potrivit datelor APIA .
Ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul vegetal pentru culturile amplasate pe teren arabil (ANT1) pentru 2016 se acordă decuplat de producţie în cuantum de 17,72 euro pe hectar, iar plafonul se ridică la 119,2 milioane de euro (531,8 milioane de lei). Suprafaţa eligibilă pentru plata ANT 1 la 31 ianuarie 2017 este de 6,73 milioane de hectare calculată în urma cererilor de plată depuse şi după efectuarea controalelor administrative şi în teren, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Potrivit datelor APIA furnizate AGERPRES, până la finele lunii ianuarie 2017, APIA a autorizat la plată pentru Campania 2016 o sumă totală de 1,068 miliarde de euro, respectiv 4,77 miliarde de lei, din care 896,8 milioane de euro (3,99 miliarde de lei) din Fondul European de Garantare pentru Agricultură (FEGA) şi 172,05 milioane de euro (778,35 milioane de lei) din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR) şi Bugetul Naţional (BN1).
În perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2016, APIA a autorizat pentru plata în avans pe Campania 2016 o sumă totală de 872,89 de milioane de euro, respectiv 3,89 de miliarde de lei, pentru un număr de 754.421 fermieri. Circa 716,7 milioane de euro (3,19 miliarde de lei) au fost plătite prin FEGA, iar 156,18 milioane de euro (706,57 milioane de lei) prin FEADR şi de la Bugetul Naţional.
Plata finală a început la data de 1 decembrie 2016, iar până la finele lunii ianuarie 2017 a fost autorizată la plată pentru Campania 2016 suma de 195,96 milioane de euro (873,88 milioane de lei), pentru un număr de 649.193 fermieri, din care prin FEGA, 180 de milioane de euro (802,11 milioane de lei, iar prin FEADR şi BN1 – 15,86 milioane de euro, respectiv 71,77 milioane de lei.